Bursa a scăzut marţi cu 1,14%, după două şedinţe de creştere, influenţată de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au coborât cu 3,27% şi au pierdut o parte din câştigul de peste 6% înregistrat luni.
După ce în precedentele două şedinţe bursa a crescut cumulat cu 3,75%, unii investitori au decis să-şi marcheze o parte din câştiguri, astfel că piaţa a fost pe scădere încă din primele minute ale sesiunii de marţi.
Ultima operaţiune de marţi cu acţiunile companiei petroliere a fost realizată la 0,385 lei, preţ în scădere cu 3,27%. Investitorii au realizat tranzacţii de 2,5 milioane lei cu aceste titluri. La închiderea sesiunii de marţi, primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate şi analizate de indicele BET aveau cotaţii în scădere în medie cu 1,22%.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost singurele de la categoria societăţilor de investiţii care nu au scăzut. Aceste acţiuni au temperat corecţia indicelui BET-FI la 0,7%, după ce luni indicele a urcat cu 4,38%.
Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România, spune că scăderile uşoare care au urmat creşterilor accentuate de luni indică un interes ridicat la cumpărare.
"Piaţa încearcă să iasă din zona de acumulare şi să indice sensul evoluţiilor viitoare. Sectorul SIF a fost puternic influentat de anunţurile SIF Moldova în ceea ce priveşte dividendul, cât şi un posibil exit parţial/total din BCR, iar aşteptările investitorilor fiind în sensul unor anunţuri similare din partea celorlalte SIF-uri", a declarat Avram.
Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 45,6 milioane lei (10,8 milioane euro), sumă cu 4% sub rulajul de luni, de 47,3 milioane lei (11,2 milioane euro).
"Anul 2011 deja înregistrează un reviriment la nivelul volumelor zilnice tranzacţionate, fiind mai mult decât dublu faţă de nivelul anului trecut, iar mult aşteptata revenire la cr