Așa cum am promis, continuăm pe contributors.ro dezbaterea despre perspectivele și șansele unui nou partid politic. Azi vorbim despre bani. Despre o lege a finanțării partidelor pe care toate partidele parlamentare o încalcă acum. De unde rezultă că oricum am schimba-o sau orice lege am da, important e ca ea să fie asumată de către un grup de oameni care se asociază voluntar. Adică de către un partid. Ar putea exista, supraviețui și avea succes un partid care respectă legea finanțării partidelor? Pare o întrebare retorică, dar nu este.
Am ajuns la acest subiect din vorbă-n vorbă cu Costel Popa, pe care l-am invitat să contribuie cu un text la dezbatere. Costel a coordonat programele de monitorizare a finanţării partidelor politice ale APD in perioada 2003-2007, a fost consultant pentru GRECO (Group of States Against Coruption) pentru evaluarea finanţării partidelor politice din Slovacia, a participat la elaborarea legii finanţării partidelor politice nr. 334/2006, a fost trainer pentru mandatarii financiari de la alegerile din 2004 din România şi pentru ONG-uri din fostele ţări sovietice, a fost Secretar General al ENEMO (European Network of Election Monitoring Organizations). Sper că v-am impresionat. În prezent este președinte al organizației Ecopolis (www.ecopolis.org.ro). (Cristian Ghinea)
Cum ar trebui să arate finanţarea unui nou partid?
Cu totul altfel decât arată în acest moment finanţarea partidelor politice din România. Pentru un nou partid care pune buna guvernare în prim plan, respectarea legii este primul pas pe care trebuie să-l facă.
O alta chestiune este cea a viziunii asupra finanţării partidului, punct atins de Cristian Ghinea în articolul său care a stârnit discuţiile despre înfiinţarea unui nou partid.
În fine, a treia problemă este cea a bugetelor, a managementului financiar, a pla