Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prigoană, reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Publicat in Romania Libera, joi 3 martie 2011 ·

Organizaţia Romani CRISS a depus o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva deputatului Silviu Prigoană, a Academiei Romane, a lui Ionel Haiduc si a lui Eugen Simion cu privire la propunerea legislativă pentru schimbarea terminologiei de "rom" în "ţigan". Deputatul Prigoană a fost audiat de CNCD pe 6 ianuarie.

"Iniţiativa deputatului Prigoană, susţinută de Academia Romană, are un caracter vădit abuziv şi discriminatoriu, motiv pentru care, în opinia noastră, legislaţia naţională şi cea europeană impun constatarea şi sancţionarea contravenţională a pârâţilor. Discriminarea romilor a devenit foarte răspândită, atât în România, cât şi în alte state europene, iar instituţiile abilitate au obligaţia de a aplica legea în mod imparţial, pentru a repara prejudiciile cauzate şi pentru a decuraja asemenea manifestări pe viitor", declară Marian Mandache, coordonatorul departamentului de drepturile omului din cadrul organizaţiei Romani CRISS.

În plângere, Romani CRISS arată în ce mod propunerea legislativă încalcă prevederile naţionale şi europene în materie de nediscriminare: Consiliul legislativ din cadrul Parlamentului României a arătat în mod corect că „punerea în aplicare a propunerii legislative analizate, va conduce de o manieră subtilă la ideea existenţei unei populaţii speciale, difierite de celelalte populaţii conlocuitoare majoritare, populaţie care prezintă trăsături proprii ce îi conferă un statut social/moral diferit şi care trebuie să aibă un tratament juridic/moral deosebit, nu conform principiilor de egalitate consacrate de dreptul internaţional şi dreptul Uniunii Europene", de unde rezultă concluzia, justă şi legală, că această distincţie este, în sine, prejudiciantă pentru minoritatea romă şi urmăreşte stigmatizarea acesteia.

Un alt argument prezentat în plângere este că statul nu poate interveni în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 45 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 53 minute
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 5 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°