Cele mai căutate apartamente sunt garsonierele şi imobilele cu două camere. Pentru proprietari, visul imobiliar din anii 2005– 2008 s-a transformat în coşmar. Ei nu reuşesc să-şi vândă casele dacă nu reduc semnificativ pretenţiile financiare.

Sebastian E. a cumpărat în 2008, în plin boom imobiliar, o casă în oraşul ilfovean Pantelimon. El a plătit aproximativ 180.000 de euro pentru clădirea cu parter şi mansardă, în suprafaţă utilă de 150 de metri pătraţi şi edificată pe un teren de 250 de metri pătraţi. De atunci, a mai investit 3.000 de euro în racordarea casei la reţeaua de gaze naturale şi în alte îmbunătăţiri. Citiţi şi: Dilema săptămânii: N-am locuinţă: stau cu chirie sau îmi cumpăr?

Peste doar un an, în 2009, a scos locuinţa la vânzare, la acelaşi preţ. „Am avut o surpriză extrem de neplăcută, cumpărătorii ofereau sume cuprinse între 70.000 şi 90.000 de euro", povesteşte Sebastian. În cele din urmă, a ajuns la un acord cu un client pentru suma de 135.000 de euro. Cu o zi înainte de semnarea contractului, cumpărătorul l-a sunat şi i-a spus că nu dă mai mult de 120.000 de euro.

Reducere de 30%

Sebastian a refuzat categoric, dar recunoaşte că este dispus să vândă casa cu 130.000 de euro, adică cu aproape 30% mai puţin decât suma cu care a cumpărat-o. În general, diferenţa dintre preţul de strigare şi cel la care se realizează tranzacţia nu este atât de mare. „În urma negocierilor dintre proprietar şi cumpărător, vânzarea se face la un preţ cu 10-15% mai mic decât cel cerut", spune Ion Cătuţoiu, director al companiei de consultanţă imobiliară Real Time.

Şi atunci, cum se explică disponibilitatea lui Sebastian E. de a reduce atât de mult preţul? Printre motive se numără cererea scăzută pentru locuinţele situate în afara Bucureştiului. „Cele mai căutate sunt garsonierele şi apartamentele cu două camere, situate în zone cu acces la tran