„În anii ’90, psihologii au început să studieze asemănările dintre corporatiști și sociopați.“ Nu mai țin minte unde am citit asta, dar tot cam pe atunci au început și artiștii să investigheze viața ascunsă a sociopatiei corporatiste. Metoda (Metoda Grönholm) e o piesă de teatru (ca structură, clasică: unitate de timp, loc, acțiune) și un film (în această ordine) – nici prima, nici ultima abordare scenico-cinematografică a realității contemporane din spatele ușilor închise ale multinaționalelor. Textul catalanului Jordi Galcerán Ferrer are, însă, nota specială de a fi bine scris dramaturgic, spumos și… exotic. Asta, fiindcă metoda de evaluare psihologică a viitorului director comercial dintr-o corporație e una cu totul atipică, iar răsturnarea finală de situație e cu totul neașteptată. Montarea lui Theodor-Cristian Popescu e, înplus, o demonstrație despre cum poți să faci un spectacol în același timp accesibil, cu mult umor și fără rabat de la standarde de calitate artistică precum jocul actoricesc sau manevrarea comicului. Metoda psihologică pusă în practică la acest interviu e una destinată, mai degrabă, formării de spioni și soldați urmînd a fi trimiși în misiuni foarte riscante, iar elementul ei central ar putea fi definit ca un joc de roluri ce presupune, în subsidiar, abandonul moralei personale și al sistemului de valori sociale acceptate în lumea occidentală. Din pereții care închid, claustrofobic, sala de ședințe unde are loc evaluarea ies niște sertare ce conțin bilețele cu sarcini de îndeplinit. Mai precis, roluri de jucat – situații personale de dezvoltat și narativizat – pentru a obține asupra celorlalți un anume efect psihologic, ducînd la anumite decizii față de game player. Cum reacționezi cînd un bărbat în plină desfășurare a propriei masculinități declară că urmează un tratament de schimbare de sex (și cum îți asumi, ca jucător, o asemenea sit