Zona Dobrogea se află deja în topul celor mai mari zece parcuri eoliene din Europa, cele mai importante investiţii în acest domeniu fiind la Fântânele (300 MW, investitor: CEZ), Cernavodă (138 MW, investitor: Energias de Portugal) şi Peştera (90 MW, investitor Energias de Portugal), potrivit unui studiu publicat recent de European Wind Energy Association.O parte din aceste proiecte au fost deja finalizate, urmând ca altele, cum ar fi cele de la Casimcea (200 MW) sau Tulcea, să le surclaseze în curând pe primele.
Potrivit aceluiaşi top, cel mai mare proiect eolian din Europa se află în Marea Britanie - Whitelee (capacitate: 322 MW, investitor: Scotish Power), al doilea este cel de la Fântânele (Dobrogea), iar al treilea mare proiect european de acest gen este în Spania - Maranchon (208 MW, investitor: Ibedrola).
1500 de turbine, doar în Tulcea
În ceea ce priveşte amploarea investiţiilor de la Tulcea, aici se află în diverse faze de aprobare 112 parcuri de instalaţii eoliene, unde vor fi construite 1508 de turbine. Capacitatea cumulată aproximativă este de peste 4500 MW, enorm, în condiţiile în care într-o singură regiune din Marea Britanie sunt produşi doar 350 MW.
„Dacă anul trecut, în luna martie, vorbeam de 600 de turbine, anul acesta numărul turbinelor ce urmează să fie construite a crescut la peste 1500, deci foarte mult. Unele dintre ele se fac din fonduri europene, altele de către investitori străini, iar banii care se cheltuiesc masiv sunt abia la momentul ridicării turbinelor, pentru că parcurgerea documentaţiilor nu înseamnă suma cea mai mare. Abia când le vom vedea ridicate, vom şti la cât se ridică investiţia în energie eoliană la Tulcea, însă ce pot spune că fiecare turbină costă circa 1 milion de euro, asta însemnând tot", a declarat ieri directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea, Viorica Bâscă.
Zonele cel