Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veteranii domină scena PDL

Publicat in Jurnalul, vineri 4 martie 2011 ·

Grupul veteranilor are un lider unanim respectat în partid – Vasile Blaga / Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional Sâmbătă se va desfăşura, după câteva amânări, Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al partidului pe care se formează actuala formulă guvernamentală. Erodată de criză, dar mai ales de măsurile de austeritate feroce, imaginea PDL este în cădere liberă. Sondajele plasează partidul, după cifrele date de preşedintele de facto al formaţiunii, Traian Băsescu, la cota de avarie – 8 la sută. Tandemul Băsescu-Boc se rupe în momentul asumării răspunderilor pentru această plasare submediocră al cărui trend, dacă nu se produce o ruptură rapidă, prevesteşte soarta PNŢCD, ieşit din Parlament în anul 2000 după ce a fost la cârma Guvernului.

Aşadar, situaţia este cât se poate de proastă pentru PDL, iar Traian Băsescu se face luntre şi punte ca să salveze transatlanticul devenit bărcuţă. Deşi nu poate interveni direct în conducerea lucrărilor CNC de mâine, Traian Băsescu va căuta prin oamenii lui de încredere să manevreze acest for care are un rol important în pregătirea Convenţiei Naţionale – forul suprem de condu­cere a partidului. CNC va convoca în primul rând Convenţia Naţională, stabilită la 60 de zile după şedinţa de sâmbătă, conform statutului. De asemenea intră în atribuţiile CNC să anunţe numărul de delegaţi şi de invitaţi. Lupta principală se va da însă pentru alcătuirea Comisiei de organizare a Convenţiei, formate din nouă membri.

Formula acestei comisii va da un indiciu relevant, prin numele celor nouă, pentru felul în care se poziţionează „veteranii” şi „ciocoii tineri”, cele două grupuri care se înfruntă pentru şefia PDL. Desfăşurarea CNC este de fapt startul oficial al luptei pentru poziţiile de conducere în partid, următorul pas fiind depunerea moţiunilor, cu 40 de zile cel puţin înainte de Convenţie. Pentru cei care cunosc viaţa internă d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 29 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 22 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 7 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Iohannis, despre anunţul privind şefia NATO: Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT

Mediafax acum 50 minute
„Despre NATO, mai mult, mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice, dar pot să vă asigyur că mâine veţi fi integral lămuriţi şi putem să mergem mai departe. Consideraţi că acesta a fost un non-răspuns ş

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 2 ore
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

Leroy Merlin a investit 2 milioane euro în relocarea magazinului din Electroputere Parc Craiova

News.ro acum 19 minute
Leroy Merlin, retailer specializat în construcţii, decoraţiuni şi grădinărit, a inaugurat noul magazin din Electroputere Parc, relocat în acelaşi centru comercial, pe o suprafaţă extinsă. Investiţia totală în procesul de relocare se ridică la 2 mili

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum 37 minute
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°