O dezbatere care trece observată pe la noi este aceea despre eşecul multiculturalismului anunţat ferm acum cîteva luni de Merkel, urmată de Cameron şi de alţii. Tonul s-a schimbat brusc şi în multe alte zone publice. Alex Cistelecan scrie un text foarte bun despre multiculturalism ca o formă care n-a apucat să ajungă în Est. Estul a fost pionier în criticarea oricărei forme de corectitudini politice, înainte să adopte vreo formă fragilă măcar de politeţe publică, oficială. Am adoptat fără crîcnire logica economică, logica diplomatică impusă de ei, dar n-am acceptat niciodată logica multiculturalismului. Între timp eşuează şi este cu atît mai bine pentru noi: nu ne-am mai pierdut timpul. Cistelecan:

Episodul francez este extrem de relevant pentru modul în care despărțirea de multiculturalism are loc în vestul continentului: de bine de rău, principiile liberale dictează aici o ipocrizie structurală, în care multiculturalismul poate fi abandonat la nivel practic doar cu condiția respectării sale la nivel de declarații. Afirmațiile primarului Romei, Gianni Alemanno, de după recentul incendiu din tabăra de nomazi de pe via Appia, conform cărora, dacă n-ar fi fost hățișul de reglementări birocratice, el ar fi rezolvat demult problema romilor, merg cam în aceeași direcție: sub incidența aceleiași ipocrizii necesare, puterea nu se mai poate afișa aici decât iremediabil scindată. Scindată pe mai multe axe: fie, ca Angela Merkel, dureros scindată între un set de principii liberale și multiculturaliste nobile, și o realitate care, din păcate, le face pe acestea desuete și inutilizabile, în ideea că am vrea noi să fim toleranți, dar realitatea ne obligă să fim, evident, realiști; fie, precum autoritățile franceze și romane, scindate între două tipuri de destinatari, care-i obligă ca, pe de o parte, să facă cu mâna către forurile continentale și comunitatea internaționa