După o scurtă dar crâncenă suferinţă, s-a stins din viaţă unul din cei mai apreciaţi economişti constănţeni, Sorin Popa, directorul economic al SC RAJA SA. Născut la 8 august 1953, la Galaţi, Sorin Popa s-a dedicat, încă din adolescenţă, studiului cifrelor. În 1977 a absolvit Facultatea de Cibernetică Economică şi Statistică din cadrul ASE Bucureşti, iar destinul a făcut ca primul său loc de muncă să-l aducă pe tărâm dobrogean. Şi-a început cariera la IMUM Medgidia, ca economist, pentru ca foarte repede să se trasfere la Întreprinderea Mecanică Navă Constanţa. Din 1982, Sorin Popa s-a legat nu doar din punctul de vedere al activităţii profesionale, dar mai ales sufleteşte, de ceea ce astăzi poartă numele de SC RAJA SA. La început a fost şeful Serviciului Oficiu Calcul la GIGCL Constanţa, iar din 1995 director comercial la Regia Judeţeană de Apă Constanţa. În 2003, valoarea profesională a lui Popa este reconfirmată prin numirea ca director Financiar Marketing al aceleiaşi instituţii, pentru ca din 2004 să preia funcţia de director Economic. Practic, vorbim despre 29 de ani de carieră dedicaţi cu profesionalism exclusiv companiei constănţene de apă.
Pentru toţi colegii, colaboratorii sau cei care l-au cunoscut, decesul lui Sorin Popa este o imensă pierdere, întrucât compania de apă constănţeană nu pierde doar un specialist redutabil şi un profesionist de mare valoare, ci mai ales un bun prieten, un om care s-a făcut remarcat printr-o incredibilă generozitate şi un altruism rar întâlnit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul SC RAJA SA Constanta
ANUNŢURI Cu adâncă durere în suflet soţia Victoria Zoiţa şi fiul Ionuţ anunţă trecerea în nefiinţă a celui care a fost un extraordinar soţ şi tată, Sorin Popa. Suferinţa pricinuită de dispariţia, înainte de vreme, a acestui om deosebit este sfâşietoare.
Slujba de înmormântare şi înhumarea vor