Judecatorii de la Tribunalul Iasi au decis, ieri, admiterea plangerii formulate de fostul senator Ion Solcanu impotriva deciziei prin care Casa Judeteana de Pensii Iasi i-a micsorat pensia. Pe baza unor prevederi legale destul de recente, mentionate in Legea 119/2010, in luna august a anului trecut, Casa de Pensii i-a recalculat lui Ion Solcanu pensia, iar aceasta s-a micsorat foarte mult. Pensia speciala de parlamentar era de 5.663 lei, insa dupa recalculare a ajuns la 2.853 lei.
Ieri, judecatorii au considerat ca recalcularea facuta nu este legala si au dispus acordarea pensiei speciale. "Pensia speciala de care am beneficiat, aflata în plata la data aparitiei noului act normativ, constituie un drept câstigat, care nu poate fi recalculat în baza noii legi, întrucât aceasta operatiune echivaleaza cu nesocotirea principiului neretroactivitatii legii. Prin recalcularea pensiei de serviciu îmi este încalcat dreptul de proprietate. Recalcularea pensiei speciale, cu consecinta reducerii acesteia, echivaleaza, practic, cu o expropriere", a declarat Ion Solcanu in fata judecatorilor.
Judecatorii de la Tribunalul Iasi au decis, ieri, admiterea plangerii formulate de fostul senator Ion Solcanu impotriva deciziei prin care Casa Judeteana de Pensii Iasi i-a micsorat pensia. Pe baza unor prevederi legale destul de recente, mentionate in Legea 119/2010, in luna august a anului trecut, Casa de Pensii i-a recalculat lui Ion Solcanu pensia, iar aceasta s-a micsorat foarte mult. Pensia speciala de parlamentar era de 5.663 lei, insa dupa recalculare a ajuns la 2.853 lei.
Ieri, judecatorii au considerat ca recalcularea facuta nu este legala si au dispus acordarea pensiei speciale. "Pensia speciala de care am beneficiat, aflata în plata la data aparitiei noului act normativ, constituie un drept câstigat, care nu poate fi recalculat în baza noii legi, întrucât acea