Un proverb romanesc spune ca neamurile si vecinii sunt dati de Dumnezeu, prietenii ti-i alegi singur. Dar, de cele mai multe ori, tocmai unde avem libertatea de a alege si de a decide, nu facem ce trebuie si, ori dezamagim, ori cei pe care ni-i alegem ne dezamagesc.

Prietenia inseamna sinceritate, daruire, o mana intinsa la greu, un umar pe care sa plangi la necaz ori bucurie, un om caruia sa-i spui tot ce ai pe suflet fara teama ca vei fi tradat sau, mai rau, ca poti ajunge victima a ironiilor sau personaj de banc.

A fi sincer inseamna a spune adevarul, exact ceea ce crezi si ce gandesti. Dar azi, chiar si in prietenie, este o mare greseala si un adevarat act de curaj sa spui adevarul care supara, deranjeaza si nimeni nu este dispus sa-l auda.

Oamenii sunt cel mai adesea fericiti atunci cand ceea ce aud despre ei insisi le satisface orgoliul si le incanta auzul. Daca faci o observatie, din dragoste, din prietenie, cu buna intentie ca sa ajuti ori sa indrepti, pentru ca este prietenul tau si asa intelegi sa-i fii de folos, nelasandu-l sa persiste in greseala, din nestiinta, acest lucru se poate intoarce impotriva ta si atunci te intrebi neputincios la ce e buna sinceritatea.

Sinceritatea unuia scoate la iveala caracterul celuilalt si de aici, de la faptul ca sinceritatea este, de regula, gresit inteleasa si interpretata, se ajunge ca cel mai bun prieten sa-ti devina dusman.

Cred ca si jovialul Creanga a trecut printr-asa o stare cand sinceritatea i-a fost gresit inteleasa de-a ajuns ca, in scrierile sale, sa-l implore, de mai multe ori, pe Dumnezeu, sa-l apere de prieteni, ca de dusmani se apara singur.

Lumea e plina de tradari si tradatori si nu ti-e prieten sincer cel care e langa tine si in casa ta si la masa ta atunci cand esti fericit, cand ai de toate si iti merge din plin. Prietenul la nev