Paradisul fiscal nu este o simpla sintagma sau o nascocire. Este o realitate blamata de guverne si economisti, binecuvantata de afaceristi si evazionisti, aproape imposibil de interzis sau macar de limitat.

De ce este imposibil de interzis? Din multe motive. In fruntea motivelor este libera initiativa, dreptul de a face afaceri oricand si oriunde. Plus dreptul oricarui stat, mare, mic sau chiar minuscul, de a-si face propria politica fiscala.

Nu se exclude nici ideea ca insisi cei care fac, voteaza si aproba legile cotizeaza in ascuns prin paradisuri. Acolo legea tacerii e sfanta si nu risti mult, daca ti-ai omis afacerea din declaratia de avere.

Unde se ascund paradisurile fiscale?

Ele nu se ascund, dar nici pe fata nu prea sunt. Discretia le caracterizeaza, iar asta le face mai atractive, mai cautate, mai interesante.

Insule si insulite din largul oceanelor, principate si ducate, mici republici si emirate traiesc pe picior mare, aducand cu ghiotura investitori straini, atrasi de mirajul taxelor de nimic, incomparabile cu impozitele si contributiile apasatoare pentru investitori, in tara lor.

Ramai mut cand auzi ca, undeva prin arhipelagul Antilelor, cateva insule detin, numai in sectorul bancar, active de peste 1.000 miliarde de dolari.

Presa informeaza ca, prin bancile din Antilele Olandeze si gazdele lor din Olanda, circula anual 3.600 miliarde de dolari, care, fireste, n-aveau ce sa caute in asemenea insulite, daca nu se fereau de impozitele europene, cele de toate zilele.

In Bahamas, nu exista taxe pe venitul persoanelor fizice, iar profiturile realizate din vanzarea investitiilor este neimpozabil.

Unul din statele SUA - este vorba de Delaware - are un regim fiscal propriu, care scuteste de taxe orice afacere cu marfuri ale caror hartii sunt inregistrate i