Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natură între blocuri

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 5 martie 2011 ·

Pentru cei prinşi mereu cu munca în oraş, de multe ori o vizită scurtă într-un parc este o recreere binevenită, iar orădenii care vor să se relaxeze, şi nu numai ei, se vor putea bucura curând de două noi asemenea locuri.

În lunile mai şi iunie, municipalitatea va începe lucrările la Parcul Salca din Nufărul, care va avea primul lac cu nuferi din Oradea, precum şi la cel din strada Padişului, care le va oferi micuţilor din Ioşia un loc de joacă cum n-au mai avut.

Parcul de lângă Peţa

La finele acestei primăveri vor începe lucrările la cel mai mare parc din zona Nufărul. Parcul Salca, întins pe 34.140 mp, şi care va schimba cu totul înfăţişarea zonei de pe malul stâng al Peţei, delimitate de Lotus Center, biserica ortodoxă şi strada Dimitrie Cantemir - acum un teren mlăştinos pe care cresc în voie buruienile.

"Parcul va avea o structură de tip terasă, în sensul că va fi mai ridicat spre zona Lotus şi biserica ortodoxă, şi va avea în partea de nord un lac de agrement alimentat direct din pârâul Peţa", a prezentat primarul Ilie Bolojan o parte a proiectului.

Lacul va fi în sine o atracţie, căci se va întinde pe 5.180 mp şi va fi înfrumuseţat cu flori de nuferi, cu o plantaţie de bambuşi, dar şi cu plante de mlaştină. După deschidere, termenul de execuţie fiind de nouă luni, orădenii se vor putea plimba pe alei labirintice, amenajate din materiale naturale, cu pietriş, borduri din piatră şi scoarţă de copac. Totul pentru a fi cât mai natural.

Excursie în parc

Intrarea principală în Parcul Salca se va face din strada Meiului, iar cele secundare vor fi amenajate cu poduri pietonale din străzile Kiev, Zorelelor şi Erkel Ferenc. Conform proiectului, dinspre fiecare cale de acces orădenii vor găsi locuri de odihnă cu bănci din lemn, lămpi, fântâni cu apă de băut, oazele urmând să fie acoperite cu pergole, adică un tip de foişoare îna

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum o ora
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Un tribunal din Panama i-a achitat pe toţi cei 28 de acuzaţi în dosarul de evaziune fiscală „Panama Papers”

G4Media acum o ora
Un tribunal din Panama a achitat vineri toate cele 28 de persone acuzate de spălare de bani în legătură cu cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca, epicentrul scandalului internaţional de evaziune fiscală ‘Panama Papers’, transmite AFP, confo

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Război în Ucraina, ziua 806. Kievul a anunțat că 10 civili au fost eliberați din captivitate în Rusia și Belarus

Press Alert acum 39 minute
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că zece civili au fost eliberați ca parte a unui schimb de deținuți, după mai mulți ani de captivitate în Rusia și Belarus. „Am reușit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noștri din captivitate

Iohannis nici nu știi ce mic ai început să fii

NapocaNews acum 27 minute
Se strânge lanțul în jurul președintelui Iohannis. Nu așa de urât ca în jurul betivului de Traian Băsescu dar la fel de letal. Jurnalistul de investigație Cornel Ivanciuc a afirmat în această săptămână într-un podcast că președintele Klaus Iohannis

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 3 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°