Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mister polo: La mulţi ani doamnelor! (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, luni 7 martie 2011 ·

Andrei joacă polo pentru că e un sport bărbătesc, care îl solicită în permanenţă, iar în bazin se simte în mediul său. Ca peştele în apă.

Duritatea multiplului campion naţional se manifestă însă doar în spaţiul de joc, căci în viaţa de zi cu zi e un tip relaxat, cu simţul umorului şi interesat de... spiritualitate. De 8 Martie, poloistul nu are de cumpărat prea multe cadouri, pentru că nu are o iubită. Admiratoare, în schimb, din plin...

Campion din întâmplare

Nu mulţi tineri de 21 de ani se pot lăuda că au fost de patru ori campioni naţionali sau că au reprezentat ţara cu rezultate excelente în competiţii internaţionale de top. Andrei Creţu le-a făcut pe toate, după ce s-a apucat de polo din întâmplare.

"Aveam 10 ani când am învăţat să înot. Fratele meu mai mare, Dorin, avea o afecţiune la coloană, scolioză, şi doctorul i-a recomandat să înoate. La bazin ne-a văzut un antrenor de la Clubul Crişul şi am început pregătirile cu el", îşi aminteşte orădeanul. După cinci ani, Andrei şi fratele său, acum portarul de rezervă al CSM Digi, au fost selecţionaţi de antrenorul Cornel Gordan la echipa oraşului. "Înainte mergeam la meciurile de seniori şi îmi plăcea foarte mult să-i văd jucând. Mă fascinau, pur şi simplu", povesteşte Andrei.

Mişcarea a fost inspirată, căci la doar 17 ani devenea campion naţional. "A fost cea mai mare bucurie a mea de până acum. E senzaţia că eşti cel mai bun la ceva, mai ales că Oradea nu mai câştigase titlul de 20 sau 21 de ani", spune sportivul.

Poloist cu fane

Au urmat alte trei titluri naţionale obţinute şi cu golurile înscrise de Andrei, peste 70 doar în sezonul precedent. Orădeanul a jucat şi pentru naţionala României în Cupa Mondială de anul trecut, găzduită la Oradea, marcând împotriva SUA şi Iranului.

Anul acesta, echipa sa de club, CSM Digi, a ajuns până în sferturile Cupei LEN, dar Andrei crede

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum o ora
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Un tribunal din Panama i-a achitat pe toţi cei 28 de acuzaţi în dosarul de evaziune fiscală „Panama Papers”

G4Media acum o ora
Un tribunal din Panama a achitat vineri toate cele 28 de persone acuzate de spălare de bani în legătură cu cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca, epicentrul scandalului internaţional de evaziune fiscală ‘Panama Papers’, transmite AFP, confo

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 857. Dronele ruşilor, doborâte de ucraineni peste noapte / Nou ajutor american / Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 43 minute
UPDATE Atac în timpul nopţii cu 10 drone ruseşti distruse de antiaeriene ucrainene Rusia a atacat Ucraina cu 10 drone de atac Shahed-131/136 pe care forţele de apărare aeriană ale Kievului le-au distrus. Acest lucru a fost raportat de Forţele Aerien

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°