Plouă cu prognoze. Scepticii lasă garda jos, optimiştii văd un orizont cu creşteri economice plus în acest an, de 1,5%-2%; şi de 4% în 2012. Dar, optimiste sau pesimiste, prognozele ne încurcă. Fie demoralizându-ne, fie narcotizându-ne cu iluzii. Calea sănătoasă ar fi ca societatea românească să facă din ieşirea din recesiune ţintă pentru anul 2011. Şi precizez: nu prognoză, nu previziune, ci ţintă! Ca în război: se indică o cotă şi trebuie atinsă.
De ce e presantă această bătălie? În tabloul stării Uniunii Europene la sfârşitul anului 2010, din 27 de ţări, numai trei n-au reuşit să iasă din recesiune: Grecia, Irlanda şi România. Celelalte 24 au spus deja adio recesiunii, iar multe dintre ele – după cum indică linia statistică de bază, trimestru pe trimestru, cea care contează în calculul PIB-ului – au obţinut plusuri relevante în cel de-al IV-lea trimestru: Cehia, Estonia, Germania, Lituania, Polonia, Finlanda, Suedia. Realitatea ne somează să începem să recuperăm din terenul pierdut. Nu atât într-o competiţie a orgoliilor, importantă şi ea pentru moralul populaţiei, cât mai ales într-o cursă pentru acumulări de bunăstare. Fiindcă România, în 2008, la capătul fazei de boom a ciclului economic ce demarase în 2000, împărţea cu Bulgaria lanterna roşie într-o clasificare a ţărilor Uniunii Europene fundamentată pe două criterii cardinale pentru calculul bunăstării: PIB-ul pe locuitor şi punctajul puterii de cumpărare. Cei doi ani de recesiune, 2009 şi 2010, ne-au afundat şi mai mult în coada acestui top. Aşa că alte întârzieri nu ne mai putem permite. Necazul e că ne stau în cale, dintr-un început, două mari obstacole.
Primul dintre ele e legat de preţul pe care îl plătim pentru democraţie. Căci democraţia nu e un dar, ci un credit cu rate fixe, dar şi cu dobânzi şi comisioane, pe care suntem constrânşi să le achităm periodic. Şi iată că bătăli