Liderul clasamentului a dat, în sfârşit, proba de joc a noului sezon. Meciul Oţelului Galaţi cu Rapidul era aşteptat cu cel mai al dracului interes posibil de mai toţi pariorii fotbalului. Pe mâna gazdelor au mers doar suporterii din portofoliul strict al echipei cârpite de Marius Stan şi încă ceva nebuni pe deasupra. Giuleştenii, în schimb, au avut aliaţi conjuncturali pe la mai toate cluburile care po­pu­lează zona de osânză a clasamentului, cluburi care doreau stoparea lide­ru­lui. Rezultatul meciului nu a depins în­să de majoritatea votantă. Dorinel Mun­teanu, băiat simpluţ şi fără senti­mente, l-a subţiat pe tumultuosul Şu­mudică până la adevărata sa detentă. După cât se vede, cam de furnică.

Oţelul a câştigat cu Rapidul. Dar fotbalul etalat la Galaţi n-a forţat de nici un fel vreun superlativ al spectacolului. S-a jucat zgârcit, s-a jucat la re­zultat. Cu toate acestea, scorul meciu­lui de la Galaţi a avut şi un merit aparte care s-a manifestat dincolo de interesul strict al combatantelor şi de matematica seacă a clasamen­tului. Rezultatul meciului de la Galaţi a încins atmosfera la Cluj, acolo unde Politehnica Timişoara trebuia să-i îndoaie neapărat pe ceferişti pentru a se menţine în cursa de urmărire a li­derului. Şi meciul de la Cluj a avut viaţă în el. La Cluj s-a ju­cat pe muchie de cuţit, semnele de în­trebare în pri­vinţa deznodământu­lui având trăinicie pe tot parcursul pa­rtidei, ceea ce plusează în reţeta de succes a oricărui spectacol. La fi­nal, timişorenii au confiscat în totali­ta­te dreptul de a se bucura, lăsându-le clujenilor doar o zdravănă porţie de amar.

Bucuria timişorenilor şi amă­ră­ciu­nea clujenilor nu reprezintă, din păcate, trăiri generate de o dreaptă ju­decată. Fiindcă fotbalul nu a fost lăsat să decidă soarta meciului după re­gulile sale sportive. Rezultatul meciului de la Cluj a fost decis de tâmpeniile ireproşabil