Nici n-a prins bine cheag uimitoarea crestere economica de 0,1% din ultimul trimestru ca partidul de guvernamant s-a si hazardat sa clameze si sa laude cu iesirea din recesiune si reluarea cresterii economice din viitor. Pentru a vedea pretul corect platit pentru aceasta crestere, nu mare, dar totusi crestere, sa ne aducem aminte putin de inceputurile crizei.
Nu ne mai impiedicam in declaratii haotice referitoare la intrarea sau iesirea din criza, mult dupa ce ea bantuia Statele Unite si Europa, ci mergem direct la sursa cea mai probabila a cresterii economice din prezent - imprumutul si acordul cu FMI. Conceput la inceput ca o centura de siguranta, apoi ca o sursa pentru dezvoltarea investitiilor, cele 20 de miliarde de euro imprumutate de la FMI si UE s-au topit cu viteza in pensii si salarii.
Ceea ce guvernantilor le-a fost imposibil sa recunoasca in 2009, in plina campanie electorala, s-a intamplat in 2010. Banii care erau promisi a fi alocati investitiile in infrastructura, in dezvoltarea motorului economiei s-au risipit luna de luna in plata pensiilor si salariilor. Daca mai punem si taierile bugetare din mai 2010, avem dimensiunea reala a ceea ce s-a intamplat in economia romaneasca.
Sa nu uitam de disponibilizari, de reducerea numarului angajatilor din sistemul bugetar pe diverse cai naturale - pensionari fortate sau anticipate, demisii si fuga in sistemul privat sau strainatate, decese si alte mijloace promovate de Guvern drept mijloace naturale de disponibilizare. Daca punem toate aceste elemente unul langa altul - imprumuturile externe topite in plata pensiilor si salariilor, taierile bugetare si disponibilizarile din sistem, orice fel de socoteala am face, vom constata ca este aproape imposibil sa nu rezulte o crestere economica.
Este aproape rusinos ca in conditiile pe care le stim s-a reusit obtinerea unei
