Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Cartu, noul antrenor al Stelei. Meme Stoica demisioneaza marti

Publicat in Ziare.com, luni 7 martie 2011 ·

Sorin Cartu este principala optiune pentru banca tehnica a Stelei, dupa demisia lui Marius Lacatus. Anuntul a fost facut chiar de patronul "ros-albastrilor", insa managerul general Mihai Stoica ameninta cu demisia.

La numai cateva zeci de minute dupa ce Meme Stoica anunta ca isi depune demisia in cazul in care Cartu va fi "uns" antrenor la Steaua, latifundiarul din Pipera a dezvaluit ca fostul tehnician al celor de la CFR Cluj este ca si numit pe banca formatiei din Ghencea.

Becali si Cartu au negociat luni dupa-amiaza iar olteanul si-a dat acordul de principiu pentru un acord valabil pana la finalul acestui sezon, cand se vor renegocia termenii intelegerii.

"Cartu e singura varianta. Am discutat cu el. L-am chemat sa vorbim pentru ca avem etapa vineri si i-am spus: Sorine, e vorba de 3 luni de zile. Nu vreau sa facem contracte sau promisiuni. Dupa 3 luni i-am spus ca tragem linie si vedem. Nu neaparat de clasament, ci in functie de jocul echipe. Vin, te ajut!, a fost raspunsul lui", a dezvaluit Gigi Becali la Antena 3.

Latifundiarul din Pipera a precizat ca i-a cumparat bilete de avion tehnicianului, care se afla in vacanta in aceste zile, iar Sorin Cartu va sosi in tara in cursul zilei de marti, cand va conduce si primul antrenament in Ghencea.

Meme demisioneaza marti

Mihai Stoica va parasi Steaua marti, cand isi va depune demisia. Managerul general a anuntat chiar inainte de interventia lui Gigi Becali ca pleaca din Ghencea in cazul in care Sorin Cartu va prelua echipa.

"Nu lucrez cu Sorin Cartu, nu voi lucra niciodata. Daca va veni el, voi pleca eu, lucrurile sunt clare. Am avut un conflict cu el, am trecut peste acel conflict, dar el are multe rezultate nesatisfacatoare in ultima vreme. Nu suntem compatibili, eu m-am mirat cand a fost pus antrenor la Cluj. Daca Gigi il pune antren

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 3 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum o ora
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 2 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum 34 minute
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 5 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°