Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a găsit soluţia pentru reformarea partidului. Ea scrie pe blog după Congresul PDL că partidul din care face parte este obligat să atragă oameni competenţi în politică pentru a beneficia în continuare de sprijinul românilor.
"Drumul reformei în PDL începe cu promovarea celor merituoşi. Sunt în partid o mulţime de tineri bine pregătiţi care merită o şansă. Trebuie să îi aducem în primul rând. În acelaşi timp, trebuie să începem să susţinem profesionişti, oameni dedicaţi valorilor de centru-dreapta, chiar dacă nu au carnet de partid. Oameni care lucrează în privat, care au profesii liberale şi pentru care, până acum, nimeni nu s-a bătut să-i atragă în politică, pentru că pot fi „incomozi". PDL este obligat să devină, de-acum înainte, „partidul oamenilor competenţi", susţine Udrea pe blog.
În postarea sa, ministrul povesteşte despre şedinţa de sâmbătă a CNC al PDL menţionând că "au fost aprobate prevederi importante în Statut", printre care posibilitatea suspendării şi a autosuspendării celor care ar afecta imaginea partidului, "o decizie unică în politica românească".
"De multe ori, partidul a fost prea pasiv. Şi există suficiente momente când am fi putut să luăm decizii tranşante care să nu ne coste suplimentar. Autosuspendarea din partid a celor care aduc grave deservicii de imagine partidului este un act unilateral. Ei bine, PDL ar fi trebuit în unele cazuri să tranşeze lucrurile mai devreme. Nimic nu ne-a împiedicat, spre exemplu, să-i suspendăm noi din partid pe cei acuzaţi de fapte grave de corupţie. Concluzia este doar una: trebuie să ieşim din starea uşor abulică în care am intrat din cauza concentrării excesive pe actul guvernamental şi să acţionăm şi politic", susţine democrat-liberala.
"Pentru că mi s-a părut că în luările de cuânt se pune prea mult preţ pe textele scrise, în detrimentul acţiun