Capitolul 3 Poliţia o pune de mămăligă Milică intră glonţ, mai să dărâme uşa.

– Vine bosu’!

A stat mai bine de-o oră în drum. Dar nu ca să dea alarma când vine comandantul. Milică e un împiedicat, un neîndemânatic. Îl ştiu, doar e cumătrul şi vecinul meu. E omul care transpiră şi când aşază două beţe de chibrit în cruce. Şi tot X îi iese. Mă pot aştepta, după ce mi-a scăpat încărcătorul în cap, să dărâme postul de poliţie. Costică l-a trimis la pândă numai ca să scape de el. Doi la mână, mi se pare şi mie corect să nu ne frecăm burţile prin birou, eu şi Milică, tocmai fiindcă suntem cumetri. El poliţist, eu arestat. Sau reţinut. Sau ce naiba oi fi. Ne lămurim noi la Iaşi! Hai, c-a venit şi şeful, acuşi plecăm la Iaşi, dau o declaraţie şi mă întorc. Ce zi! Vineri, ziua mea cu ghinion.

Costică îi face semn lui Milică să tacă. Aproape o oră, cât i-am povestit păţania mea cu securistul, a ascultat ca un copil, nu m-a întrerupt decât de două-trei ori, când nu-i era clar ceva. Acum aproape că sare la mine, peste birou:

– Şi cum mama mă-sii, bre, Dorel ăla al tău chiar l-a pocnit pe securist? Pe bune?

– Da. Jap, jap!

– Incredibil!

– I-au sărit ochelarii tovarăşului Acolaboratoresei.

– Şi zici că din cauza securistului am primit noi acum ordin să te reţinem? Ce legătură are?

– Stai că-ţi spun. Să vezi cum se leagă lucrurile, cum m-a îmbârligat securistul până la urmă. Bag mâna-n foc că de la tărăşenia asta mi se trage. N-are de la ce altceva. Că alte belele n-am mai avut la Botoşani, n-am tinichele de coadă. E bombă cu efect întârziat, a pocnit acum, după doi ani şi ceva…

Bubuie uşa. Intră valvârtej un poliţist negricios, mustăcios, burtos, crăvătos, pistolos. Mi se înfige în faţă, îmi întinde mâna.

– Deci tu eşti ziaristul!… Cum ţi se pare la noi? Îţi pla