Sa privim la criza, reamintindu-ne ca suntem crestini. Sa acceptam ca aceasta criza, care macina de peste douazeci de ani societatea romaneasca post-comunista, este una a libertatii individului sau mai exact, a utilizarii bolnave a libertatii cu care Dumnezeu ne-a inzestrat.
Romanii au ignorat un adevar simplu: fiecare pas de progres exprima un grad superior de libertate, dar si un grad superior de responsabilitate. Romanii si-au dorit libertatea, dar au refuzat responsabilitatea si acum sufera.
Radacinile crizei sunt cautate in coruptia din institutiile statului sau in deciziile eronate ale partidelor politice. Uitam ca fortele care mutileaza societatea romaneasca sunt formate din oameni, care au un sistem de valori, de interese, care le directioneaza actiunea.
Teoretic, romanii sunt crestini, posesorii credintei in Hristos, care poarta in sine taina transfigurarii fiintei umane si a lumii. Totusi, asumarea formala a crestinismului nu a prevenit crimele comise in timpul regimului comunist si nici jefuirea, siluirea si smintirea natiunii romane dupa Decembrie 1989.
Ratacirea este cu atat mai mare, cu cat observam si aparitia unui fenomen de enclavizare a comunitatilor crestine.
"Sa dam Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu", a devenit o scuza pentru autismul civic manifestat de multi dintre membri Bisericii.
De ce sa marturisim despre coruptia dintre noi si din societatea romaneasca? De ce sa ne ridicam in fata conducatorilor cetatii, atunci cand aduc sminteala si desfranarea peste cetateni? Sunt treburile Cezarului!
In Romania este dificil sa te manifesti ca preot si crestin, altfel decat iti impune acest autism civic, indus oficial. Iesirea din dedublarea in care zace comunitatea crestinilor pare a fi imposibila.
Crestinul de ocazie si su
