Mă gândesc la oamenii care au Putere. Cu "p” mare. Cred că reprezintă o categorie umană destul de omogenă. Care diferă de cea a noastră, a celorlalţi, în mod esenţial, nu neapărat prin diferenţa de dozaj dintre fericire şi nefericire, dintre speranţă şi deznădejde, dintre veselie şi tristeţe, dintre lumesc şi spiritualitate, ci prin forma pe care aceste categorii existenţiale o îmbracă. Uite, ia de exemplu un super-mega patron. Un baştan adevărat, nu unu’ de ăsta care să stea toată ziua cu frica-n sân că-l calcă "garda”. Şi, neapărat!, nu un prost. Unu’ pentru care metafizica îşi poate face loc oricând pe agenda de întâlniri zilnice. Poftim, ce face el cu Puterea lui? Bani. Şi desenează nu numai cariere dar şi destine umane. Întreţine, direct şi indirect, multe, să zicem foarte multe, familii. După aia ce mai face? Îşi creează un confort impresionant. Îşi permite hobby-uri extravagante. După aia ce mai face? Gândeşte strategic! Planurile lui cuprind perspective extrem de largi, nu se referă la un anumit interval de timp decât ca etapă înspre un ceva, s-ar spune, pe bună dreptate, atemporal. Pentru el ziua de mâine nu este ceea ce este pentru noi, adică viitorul, ci face parte din prezent. Ce mai face? Dă ordine. Face şi desface tot felul de chestii complicate la care nu au acces decât iniţiaţii. Şi ce mai face? Se întristează - senzaţia, pun pariu, este exact aceeaşi ca la noi, motivele pot să difere, în sensul că un super-mega Puternic ar putea avea mai multe motive de întristare decât noi, în sensul de rafinament, adică motive mai rafinate de întristare decât noi, deci în plus cum ar veni, motive de întristare pe care noi nu ni le permitem, cred că acum am fost clar. Altminteri, la fel stau lucrurile si cu bucuriile, nu-i vorbă. Ce mai face? Iubeşte, mănâncă, se îmbolnăveşte, trăieşte. Fiziologic vorbind, la fel ca orice alt om.
Puternicul ăsta pe care l-