Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lincu: "PDL-ul este beneficiarul direct al mitei din vămi"

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 martie 2011 · ·

Vasile Lincu a declarat astăzi că Blaga ar fi implicat în cazul şpăgilor din vămi / Foto: Marin Raica / Jurnalul National

Vasile Lincu, preşedintele Pro Lex, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că PDL este regina, conform schemei de şah privind corupţia din vămi.

"Regina este beneficiarul final, adică mai multe persoane care au decis în fapt. Beneficiarul final este reprezentat de acele persoane care pot decide în fapt numirea unor şefi de vamă. Cei care decid în fapt nu sunt aceiaşi care decid şi în drept", a spus Lincu.

El a refuzat să dea nume, spunând că nu poate face acest lucru în lipsa unor probe de genul unor înregistrări. Lincu a spus că Sorin Blejnar (şeful ANAF), Eugen Petrescu (donator PDL, intermediar în scan­dalul Vămii Halmeu) şi Vasile M­a­rica (liderul Sed Lex) pot da şi do­vezi dacă sunt sau nu implicaţi membri ai PDL în cazul corupţiei din vămi.

În plus, el a sugerat că Vasile Blaga, fost ministru de Interne, ar fi im­plicat în cazul şpăgilor din vămi, amintind nu­mirea lui la Direcţia Va­mală Ora­dea, unde Radu Mărginean a fost nu­mit director adjunct.

"Referi­tor la ce se întâmplă în vămi, Vasile Blaga nu este străin de acest lucru. A intrat prin fraudă în ANV şi i-a girat pe Pe­tres­cu şi pe Mărginean", a de­clarat Lin­cu.

El a mai spus că tot ce în­­seam­nă vamă ţine de Eugeniu Pe­tres­cu, iar fiica lui Eugeniu Petrescu a fost nu­mită consilier la Traian Măr­gi­nean. "Dacă Vasile Blaga a luat sau nu bani nu pot spune, deoarece nu am fost de faţă când s-au luat bani, nu am dovezi privind acest lucru", a mai spus liderul Pro Lex.

Potrivit lui Lin­cu, Blaga l-a desemnat pe Petrescu să se ocupe de numirile din vămi şi a dat exemplu numirile de la Vama Otopeni. Vasile Blaga a răspuns ieri, tot într-o conferinţă de presă, acuzaţiilor aduse de liderul sindica­tului Pro L

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°