Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta face apel la parlamentarii puterii să voteze la moţiunea de cenzură, nu neapărat "pentru"

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 martie 2011 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut, miercuri, un apel la parlamentarii puterii să voteze la moţiunea de cenzură care va fi dezbătută în 16 martie, în funcţie de cum apreciază Codul Muncii propus de Guvern, potrivit Mediafax.

Ponta a făcut un apel la toţi parlamentarii, inclusiv la cei de la putere, ca la dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură să îşi exercite dreptul de exprimare prin vot.

"Nu am spus că facem apel să voteze moţiunea de cenzură, cifacem apel să îşi îndeplinească datoria faţă de cei care i-au votat, să îşi exercite sarcina principală, aceea de a vota. Dacă ei consideră că varianta propusă de Emil Boc la Codul Muncii este bună pentru România, să o voteze. Dacă nu sunt de acord cu ea, să nu stea în bănci, ci să vină să voteze alături de opoziţie", a afirmat preşedintele PSD.

Moţiunea de cenzură intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", semnată de 210 parlamentari USL, a fost citită, miercuri, în Parlament.

Dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură vor avea loc în 16 martie, începând cu ora 15.00. Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.

PDL şi UDMR au anunţat deja că parlamentarii celor două formaţiuni vor fi prezenţi, dar nu vor vota la moţiunea de cenzură. Aceeaşi conduită ar putea avea toţi parlamentarii coaliţiei.

Premierul Emil Boc a venit, marţi, în faţa Parlamentului, pentru a angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului noului Cod al muncii.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.

Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 42 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum o ora
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°