Emil Cioran ar fi împlinit 100 de ani. S-a născut la Rășinari pe 8 aprilie 1911 și s-a stins din viață la Paris, pe 20 iunie 1995. La 22 de ani a publicat prima carte în România, Pe culmile disperării. Atins de Alzheimer, Cioran avea să-l întrebe, cu umor și luciditate pe muchie de cuțit, pe Gabriel Liiceanu, la ultima lor întîlnire, în 1993: „Și până atunci ce am făcut?”
Instalat la Paris în 1937, Cioran a scris prima carte în limba franceză 10 ani mai tîrziu. Manuscrisul Précis de décomposition avea să aștepte doi ani la Gallimard până să apară în librării, declanșând în presă o salbă de formule elogioase, jubilatorii. Un penseur crépusculaire, Un cynique fervent, Cioran le Troglodyte titrează presa vremii la fiecare nouă apariție de volum, tot la Gallimard, din patru în patru ani. Limba franceză i-a fost un corset insuportabil : Cioran l-a transformat într-un eșafodaj de cristal. „Câtă cafea, câte țigări și câte dicționare am consumat pentru o frază cât de cît corectă în această limbă inabordabilă, prea nobilă, prea elegantă pentru mine.” Până la urmă a șlefuit-o ca un maestru, conștient că saltul lingvistic la care s-a supus a presupus abandonarea unui instrument, cu mult mai expresiv între toate, limba română. „Cel mai mare prozator francez este român” titra L’Express în 1986.
DE ACELASI AUTOR Ce înţeleg francezii din filmul lui Mungiu? „Vorbim de fragilitate, dar ce e dincolo de ea?“ – interviu cu Mircea CANTOR Vagabonzii spiritului - note (rătăcite) la o dezbatere literară franco-română organizată de ICR la Salonul cărţii de la Paris Medaliile lui Hollande: tinichelele lui SarkozyÎn apartamentul mansardă de pe strada Odeon numărul 21, Cioran cel fără somn, spăimos de boli, a scris despre aceleași și aceleași lucruri, sintetizate fluid de Gabriel Liiceanu într-o listă a temelor: a scris despre crearea lumii ca prim act de sabotaj; despre regretu
