Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câteva miliarde de euro pentru energie

Publicat in Bursa, joi 10 martie 2011 ·

Companiile noastre energetice controlate de stat au propus, ieri, investitorilor din ţările Golfului proiecte de câteva miliarde de euro. Oficialii "Transelectrica" au anunţat, în premieră, că intenţionează să atragă investitori privaţi pentru construcţia cablului submarin România - Turcia, evaluat la circa jumătate de miliard de euro.

Gheorghe Indre, director în cadrul "Transelectrica", a declarat: "Proiectul este derulat în colaborare cu trans-portatorul turc de energie, de la care aşteptăm acordul pentru a constitui o companie de proiect pentru atragerea de parteneri privaţi. Cablul va avea o lungime de 400 km şi are rolul de a evacua energia excedentară din zona Dobrogei înspre Turcia, al cărei consum creşte constant, într-un ritm alert. Potrivit studiilor noastre, proiectul este fezabil pentru că energia din Turcia este mai scumpă cu 20 de euro/MWh decât în România".

"Electrica" SA a prezentat investitorilor arabi două proiecte de parcuri eoliene de câte 50 MW putere instalată fiecare. Valoarea totală investiţională este de circa 238 milioane de dolari. Ioan Folescu, directorul general al companiei, a declarat că "Electrica" doreşte să coopteze parteneri privaţi în aceste proiecte, care sunt în curs de realizare, cu finalizare în 2012.

Cu cele două parcuri eoliene în funcţiune, "Electrica" ar putea obţine, până în 2017, peste 30 milioane de euro anual din vânzarea certificatelor verzi. Compania ar putea obţine 660.000 certificate verzi anual până în 2017. Un parc eolian este situat în Chirnogeni (judeţul Constanţa), iar celălalt în Frumuşiţa (judeţul Galaţi).

"Hidroelectrica" a prezentat ieri proiecte de dezvoltare în valoare de trei miliarde de euro până în 2025. De departe cea mai costisitoare investiţie este hidrocentrala Tarniţa, de 1000 MW instalaţi şi cu o valoare a investiţiei de peste un miliard de euro. "Hidroelectrica" trebuie

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, lăudată de aliați după decizia de a dona Ucrainei un sistem Patriot. SUA anunță sistarea livrărilor

Wall-Street.ro acum 8 ore
mbasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un aliat foarte im

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 11 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 9 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 6 ore
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 10 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 12 ore
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 7 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°