Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infractor candidat la Primăria Apold

Publicat in Romania Libera, joi 10 martie 2011 ·

Fostul primar al comunei Apold (Mureş), Nicolae Colceriu, revocat ca urmare a unei condamnări penale pentru fapte de corupţie, candidează din nou pentru fotoliul de primar al comunei. Colceriu se bucură în continuare de susţinerea PSD, care speră să câştige alegerile după ce contestaţiile depuse împotriva fostului primar au fost respinse de autoritatea electorală.

Liderul organizaţiei judeţene a social-democraţilor, Alexandru Petru Frătean, spune că nu vede o problemă în susţinerea lui Colceriu şi afirmă că, deşi acesta a fost condamnat penal la puşcărie cu suspendare el îl consideră mai departe nevinovat. "Eu respect hotărârea judecătorească, dar dosarul s-a făcut pe baza unei înscenări", a declarat preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, potrivit căruia şi cele trei contestaţii depuse împotriva candidaturii lui Colceriu au avut exact aceeaşi motivaţie, respectiv condamnarea penală a acestuia, însă în condiţiile în care fostului primar nu i-au fost suspendate de instanţă drepturile de a alege şi de a fi ales aceste contestaţii, au fost respinse.

Frătean s-a declarat totodată surprins că cele trei contestaţii depuse împotriva candidatului social-democrat sunt aproape identice. Ele au fost formulate de candidatul independent, de cel al Partidei Romilor, dar şi de o alegătoare din comună şi a afirmat că nu crede că susţinerea candidaturii lui Colceriu de PSD este discutabilă din punct de vedere moral deoarece actuala putere face orice pentru a-i mânji pe contracandidaţii săi.

Alegerile sunt programate duminică

Alegerile de la Apold vor avea loc duminică. În cursa pentru fotoliul de primar au fost înscrişi, alături de Nicolae Colceriu şi Sorin Bizo, candidatul ACD, independentul Ioan Matyias, dar şi Emil Todoran (PD-L), veşnicul contracandidat al social-democratului Colceriu.

Fostul primar din Apold a fost condamnat la un an şi opt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a fost eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Press Alert acum 22 minute
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost eliberat condiționat, luni, potrivit deciziei Tribunalului Ilfov. Decizia este definitivă. Magistrații Tribunalului Ilfov au decis, definitiv, luni, desființarea hotărârii Judectoriei Sectorului 4, ca

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 2 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 30 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Se pregătește un nou tip de vaccin în Europa și SUA: Ce angajați vor fi obligați să îl facă. Țările au început deja să îl comande

Ziua News acum 50 minute
SUA şi ţările europene iau măsuri pentru a achiziţiona sau produce vaccinuri împotriva virusului gripei aviare H5N1 care ar putea fi utilizate la protejarea lucrătorilor expuşi riscului de infecţie din sectoarele creşterii păsărilor şi lactatelor, a

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Prognoza meteo pentru Dobrogea, în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima săptămână a intervalului, valorile termice vor crește treptat, de la temperaturi maxime de 19...

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°