Spectacolul-studiu „Macbeth“, cu Ion Caramitru şi Valeria Seciu în rolurile principale, are premiera astă-seară, de la ora 19.00. Publicul va vedea chiar de pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) un spectacol experimental, regizat de Radu Penciulescu.
Spectacolul, produs sub auspiciile Centrului de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava" din cadrul TNB, îşi propune să fie mai degrabă o investigaţie, decât să caute cu orice preţ o formă finită pentru a-şi transmite mesajul. „Este vorba despre o operă deschisă, cum ar spune Umberto Eco, nu o punere în scenă «ortodoxă» a piesei lui Shakespeare. De exemplu, sunt actori care joacă mai multe roluri", punctează Alice Georgescu, critic de teatru, directorul Centrului „Ion Sava".
Spectacolul se joacă la Sala Mare, iar publicul va avea la dispoziţie aproximativ 250 de locuri. „În toate teatrele din lume se întâmplă aşa ceva. Genul acesta de spectacol nici n-ar putea să funcţioneze într-o sală de peste 1.000 de locuri, pentru că n-ar mai fi studiu. Domnul Penciulescu, nu numai un regizor cunoscut, ci şi un pedagog căruia îi place atât de mult să predea, era cel mai nimerit pentru acest proiect", mai afirmă Alice Georgescu.
Piesa „Macbeth" este tratată, pe Scena Mare a Teatrului Naţional, ca un material literar viu, contemporan. Creat cu mijloacele unui minimalism asumat, spectacolul descrie o lume sfâşiată de intrigi şi de comploturi, o lume dură şi crudă, foarte asemănătoare celei de astăzi.
Ion Caramitru, în rolul titular, şi Valeria Seciu, în Lady Macbeth, revin pe scena Naţionalului bucureştean, la câteva decenii de la debutul lor aici. Alături de ei vor fi, printre alţii, actorii Matei Alexandru, Mircea Rusu, Dorin Andone, Ana Ciontea. Următoarea reprezentaţie va avea loc duminică, 13 martie, ora 19.00.
Un blestem greu de evitat
Se spune că piesa aduce ghi