Pe vremea aceea, George Pruteanu tinea cronica literara la "Convorbiri...", iar Mihai Ursachi era un colaborator de lux. Calatoream cu masina, de la Iasi la Piatra Neamt, intr-o zi de vara, spre crucea amiezii. La volan - prietenul Grig Ilisei. Scopul deplasarii - desigur, o sezatoare literara. Cind mai sint vreo 15-20 de kilometri pina la Piatra, oricine a fost pe acolo stie ca drumul e o aproape continua ascensiune, cu dealuri greu de luat in piept. Ei bine, pe o astfel de panta se distingeau, la distanta, doi biciclisti urcind, nu "calare pe situatie", ci impingindu-si anevoie vehicolele. Pe masura ce ne apropiam, cicloturistii ni se pareau persoane cunoscute: "Nu cumva asta-i Mihai Ursachi si celalalt, George Pruteanu?". Dar inca nu ne venea a crede, pina am tras pe dreapta, linga ei. Ne-am salutat, ne-am imbratisat, ca la o intilnire istorica... Amindoi "la bustul gol", unul ras in cap, celalalt cu o barbuta rasfirata in vint, cu doar un sort pe ei si niste slapi in picioare, cu figurile emaciate de caldura si de efort - perechea era, cu adevarat, pitoreasca. Si aveau si o poveste care ne-a dat gata. Veleitatile sportive ale lui Mihai Ursachi au intrat in mitologia locala. Fusese "salvamar" la Ciric si trecea lacul inot fara probleme. Incercase sa treaca si Dunarea, spre lumea libera, dar a fost prins si a facut ani grei de puscarie. O poema de-a lui, Fortul 13, publicata in "Cronica" si, mai apoi, in cartile sale, retopeste orfic aceasta experienta-limita. Putina lume stia la vremea aceea (nici cenzura, probabil) ce semnificatie are Fortul 13, unul dintre locurile unde poetul fusese inchis. Prin anii '70 practica ciclismul de promenada. Ca si George Pruteanu, de altfel, pina l-a prins boala scuterului, mai apoi a "celebrului" Trabant, cu care comercializa carti (ca librar) si "achiziona" mici suveniruri ce - vorba "unui om din Tecuci" - "nu i-au folosit la nimi