Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protopopul Iuliu Grama va avea bust la Chiherul de Jos

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 10 martie 2011 ·

Primarul comunei Chiherul de Jos, Emanoil Hurdugaci, a declarat ieri pentru cotidianului Zi de zi că în viitorul apropiat vor începe lucrările de asfaltare de pe drumurile comunale, în special în localitatea Urisiu de Sus şi totodată va fi extinsă şi reţeaua de canalizare în satele Urisiul de Sus şi Urisiul de Jos. De asemenea, deja a fost prevăzut în bugetul pe 2011 pietruirea drumului pe itinerarul Chiherul de Sus – Fânaţe şi Fânaţe – Urisiul de Sus, proiect în valoare de aproape 100.000 de lei.

Bust în memoria lui Iuliu Grama

Totodată, Emanoil Hurdugaci a mai precizat faptul că se lucrează intens la un bust pe care conducere primăriei şi-a propus să îl dezvelească în cursul anului 2011. Bustul-monument aparţine preotului-protopop greco-catolic Iuliu Grama, care a trăit în perioada 1882-1941. Deşi s-a născut în localitatea Şerbeni, Iuliu Grama şi-a legat viaţa de comuna Chiheru unde s-a împlinit familial şi s-a remarcat ca un preot deosebit, fiind apreciat atât de enoriaşi, cât şi de superiori. Aici preotul protopop a reuşit să construiasă biserica din Chiherul de Sus, în 1931 fiind una dintre cele mai frumoase biserici din judeţ. Este de menţionat faptul că preotul nu a cerut niciun ban de la credincioşi şi a acţionat în aşa fel încât valorificarea unei cantităţi de material lemnos să suporte toate cheltuielile. Preotul Iuliu Grama a fost un mare naţionalist şi chiar a organizat Gărzile Naţionale în multe localităţi din judeţ şi a mobilizat români din multe localităţi la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, el însuşi fiind participant la eveniment în calitate de membru al Consiliului Judeţean Mureş-Turda, alături de alţi mari patrioţi ai Ardealului. Datorită atitudinii sale naţionaliste, odată cu intrarea României în primul război mondial în 1916, preotul a fost torturat de trupele hortyste, judecat de Curtea Marţială militară de la Cluj şi trimis

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a aruncat un cocktail Molotov la Ambasada Israelului. Forțele antitero au intervenit

HotNews acum 13 minute
Un cetățean străin a aruncat cu o sticlă incendiară, luni, înspre gardul Ambasadei Israelului, au confirmat, surse oficiale din instituție, pentru HotNews. SRI și Poliția Capitalei au transmis ulterior că bărbatul a încercat să dea foc ușii de la in

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 37 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 39 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°