Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Bucureşti, la Constanţa Fraţii Schwartzenberg, amatori de retrocedări

Publicat in Ziua Constanta, joi 10 martie 2011 ·

Terenul pe care a fost construit City Park Mall a fost retrocedat de administraţia Mazăre

Povestea retrocedărilor reînvie ca pasărea Phoenix. Numai că, de această dată, nu mai este vorba despre primarul Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, ci despre un edil PDL-ist din Bucureşti.

După ce şeful administraţiei publice locale a hulit DNA-ul reproşând că numai el este hăituit pentru retrocedări, în timp ce democrat-liberalii sunt lăsaţi în pace, iată cum Cristian Poteraş, primarul sectorului 6, a căzut în plasa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat, potrivit presei centrale, de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, şi că a păgubit bugetul municipal de 58 de milioane de euro. Şi, aşa cum anunţa ziarul Cotidianul în ediţia din 15 iulie 2010, unul dintre beneficiarii retrocedărilor lui Poteraş ar fi chiar Fabian Schwartzenberg, fratele lui Elan (Emilian), fostul soţ ar Mihaelei Rădulescu şi prieten declarat al lui Mazăre de la Constanţa. Dar nu numai Fabian este implicat în afaceri cu terenuri retrocedate. Şi fratele său mai mare a ajuns să facă afaceri pe pământurile familiei Gardef. Care, aşa cum vom vedea, au ajuns la... cine trebuia. Vorbim aici despre naşterea City Park Mall şi despre terenul pe care centrul comercial a fost ridicat.

File de... poveste

Încă din 2000, atunci când a fost făcută prima notificare privind retrocedarea terenului din Parcul Tăbăcărie şi până în ultima zi a lui mai 2008, atunci când primarul Radu Mazăre a inaugurat cu mare fast clădirea în formă de ambarcaţiune, au curs râuri de cerneală despre ceea ce ar putea fi numită „afacerea secolului" la Constanţa, în materie de retrocedări. Concesionat, apoi retrocedat, terenul a ajuns, într-un fel sau altul, la SC Holland Development Group, societate care a deţinut de altfel primul proiect de mall în parcul Tăbăcăriei. Oricum, pe fir

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 4 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 8 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 7 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 10 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 2 ore
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°