Pot marturisi cu mana pe orice sfant simbol ca nu m-au bantuit contradictiile in cazul Voiculescu-Securitate. Cu cat incerca mai mult magnatul conservator sa-si acopere damnatul pact apeland la justificari, in opinia lui conforme unui adevar compatibil vremurilor, senzatia de fals se amplifica.
Nu voi da curs expresiilor despre viteji de dupa razboi si nici prezumtiei antepronuntare. Dan Voiculescu are un discurs apasat, rar, cu pauze studiate pentru fixarea frazelor anterioare. El nu recurge la o gesticulatie ampla, ci la privirea pironita in ochii partenerului de dialog. Face tot ce ii sta in putinta pentru a-i induce interlocutorului idea de teorema in fata careia orice reciproca este sortita esecului.
Aceasta recuzita de actor consacrat, sigur de sine, disponibil a difuza mesaje fara risc de riposte a fost insusita "cum laudae" de la cursurile insidioase ale fostei Securitati. Tupeul de a respinge cu aer ofuscat, de suficienta, orice remarca acuzatoare, surprinderea disimulata ca ai fost in stare sa presupui vina sunt machiaje de camuflare si procedee cu dorit efect de intimidare. Predate, de asemenea, la aceleasi scoli ale serviciilor secrete.
Proaspatului detinator al verdictului de unealta a politiei politice ii este mai familiar sarutul vanzarii aplicat pana si pe obrazul rudelor, decat morala demonetizata a binelui facut tarii. Am auzit de prea multe ori deplorabilele pretexte cu "mi-am slujit patria" si "asa erau vremurile". Nici vorba despre asa ceva. Delatorii raman o grupare unica de minihominoizi egocentrici, manati de o aviditate neostoita de capturare a beneficiilor. Nici nu mai conteaza soiul boabelor acumulate in cavernele personale.
Pentru o societate cat de cat aliata unor principii, averile, notorietatea, faptele de caritate etalate cu talc intru atenuarea pacatelor (in acest caz tradarea de neam) n
