Chiar îmi pare rău de dl. Cătălin Boboc. Pe bune că l-aş fi votat dacă ar fi candidat de unul singur în alegeri. Nu îl cunosc personal, deşi mai corect ar fi să spunem că dumnealui nu mă cunoaşte pe mine, pentru că, să fim serioşi, pe mine mă ştie lumea, pe când de dl. Boboc abia dacă au auzit membrii PNL Brăila.

Din câte citesc şi eu prin ziare, îmi dau seama că dl. Boboc vrea să candideze la alegerile locale de anul viitor. Poate la primărie, poate la CJ, nici dumnealui nu ştie sigur. Important este însă că vrea, ceea ce înseamnă că are asigurat un procent de 15-20% de reuşită, pentru că ştiţi cum se spune: important este să vrei, după care se pune problema dacă şi poţi.

Problema cu pututul comportă mai multe aspecte, mai ales de când s-a făcut Uniunea Social Liberală. Şi zic asta pentru că în loc să fie trei tacâmuri la masă, cu trei scaune aranjate frumos şi trei băieţi gata să ia loc pentru a se înfrupta din banul public, după naşterea USL a rămas un singur loc la masă şi trei inşi flămânzi în picioare. Bun, să nu zicem chiar trei inşi, pentru că, la Brăila, PC-ul condus de dl. Obreja nici măcar la stadiul de glumă proastă nu a ajuns, fiind absolut nesemnificativ, deci nu va conta în stabilirea viitorilor candidaţi. Prin urmare, caftul se va da între PSD şi PNL. Sau, dacă vreţi, între Stancu şi restul lumii. Nu, nu Stancu şi Simionescu de la PSD, ci doar Stancu, pentru că dl. Simionescu nu cred că se va trezi acum, la mai bine de 20 de ani de la revoluţie, să o facă pe dizidentul, să îşi permită luxul de a da cu basca de pământ de faţă cu marele pitic isteric. Aşadar, dl. Boboc are de dus o luptă cu Bunea Stancu, care s-ar părea că va fi arbitrată de la centru, dar eu nu aş miza prea mult pe trâmbiţata mediere a Bucureştiului. Cred că până la urmă totul se va tranşa în plan local, şi asta nu datorită faptului că Stancu joacă pe cai mari, insinuân