Regizorul Cristi Puiu a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor din partea ambasadorului Franţei la Bucureşti, Henri Paul, joi, la premiera de gală a filmului "Aurora", care a avut loc la Cinema Pro, potrivit Mediafax.
La premiera de gală a celui mai recent film al lui Cristi Puiu au fost prezenţi, printre alţii, regizorul Nae Caranfil şi actorii Luminiţa Gheorghiu şi Alexandru Papadopol.
Ambasadorul Henri Paul i-a decernat distincţia lui Cristi Puiu înainte de proiecţia de gală a filmului "Aurora", care intră, vineri, în cinematografele româneşti.
"Sunt bucuros şi onorat să fiu cel care-ţi înmânează această distincţie. Sunt bucuros că ai acceptat-o, fiindcă nu eşti în largul tău când vine vorba de onoruri şi recompense oficiale. Văd în deschiderea ta un semn de încredere şi de prietenie, la înălţimea celei pe care ţi-o port şi este motivul pentru care am renunţat la adresarea oficială cu "dumneavoastră"!", i s-a adresat ambasadorul lui Puiu.
"Dragă Cristi, dacă e să-i dau crezare lui Alex Leo Şerban, pentru care am un gând deosebit în această seară, cinematografia românească se împarte în două ere: BCP şi AFP, adică "înainte de Cristi Puiu" şi "după Cristi Puiu"! Asta spune tot despre influenţa pe care o ai asupra cinematografiei din ţara ta. Într-un fel, tu i-ai descoperit-o ei înseşi. Nu vreau să reiau în ceea ce te priveşte denumirea un pic demodată de "noul val", deşi se pot face, în cazul tău, paralele cu un (François, n.r.) Truffaut sau un (Jean-Luc, n.r.) Godard", a continuat acesta.
Astfel, ambasadorul a amintit de primul lungmetraj al lui Puiu, "Marfa şi banii", dar şi de scurtmetrajul "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea", care, în 2004, a obţinut Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, pentru a încheia cu "Moartea domnului Lăzărescu", premiat cu trofeul Un Certain Regard la Cannes, în 2005.