Acesta este un comentariu de Razvan Lalu, aparut pe Contributors.ro:
Decizia Înaltei Curţi se cuvine, evident, salutată. Dacă un securist impenitent atât de influent şi periculos ca dl. Voiculescu este totuşi confirmat ca securist de către instanţa juridică supremă, înseamnă că totuşi ceva s-a schimbat în ţara asta.
Decizia ÎCCJ are o mare valoare simbolică. Dincolo de anecdotica carierei individuale a d-lui Voiculescu, decizia de justiţie trimite un puternic semnal la nivel naţional: securiştii nu se mai pot bizui 100% pe protecţia complice a justiţiei şi pe omertà a clicilor dominante, nu mai pot fi absolut siguri de impunitate, ca până acum.
Epoca cinismului arogant şi a sfidării neruşinate reprezentate de dl. Voiculescu şi atât de specifice aparatului de securitate, obişnuit să semene teroare şi sa nu întâmpine nici o rezistenţă, se pare ca a început să apună, măcar acum, după 21 de ani.
Hotărârea din 10 mai a jusiţiei supreme marchează o primă fisură reală în lespedea securistă care continuă să apese din greu asupra ţării. Pentru prima oară, nu mai este vorba despre „demascarea“ vreunui directoraş de şcoală, pensionar, a vreunui instrumentist de la orchestra simfonică judeţeană sau a vreunui ospătar devenit politician, ci de o palmă dată de justiţie celui mai activ, mai vizibil, mai dăunător şi mai ticălos securist din viaţa publică.
Si totuşi, chiar şi acestui eveniment salutar nu-i lipseşte gustul tipic autohton de farsă. A-l califica juridic pe dl. Voiculescu doar drept turnător la securitate se înscrie în aceeaşi logică în care un baştan local zdrobeşte cu SUV-ul un pieton, iar poliţia îl pedepseşte aspru cu o amendă pentru nepurtarea centurii de siguranţă.
Dl. Voiculescu a condus ani de zile, sub Ceauşescu şi după, „sucursala“ românească a firmei Crescent (CRESCENT COMMERCIAL MARITIME Ltd.), o interfaţă externă a imperiul