Tot de la japonezi lumea a învăţat şi cuvântul tsunami, care, iniţial, înseamnă “val în port”, însă în realitate este asociat cu un val seismic foarte înalt, care poate face ravagii mai mari decât cutremurul care l-a provocat şi pe suprafeţe, uneori, uriaşe şi situate la distanţe mari de epicentul seismului.
Istoria Japoniei este plină de cutremure extrem de puternice şi de tsunami produse în urma acestora. De pildă, în 1707, se spune că a fost un cutremur în larg, care a provocat un tsunami atât de mare şi puternic, încât a ajuns până în insula Shikoku, unde a ucis mii de oameni. Această insulă este cea mai mică din cele patru insule principale ale Japoniei. Este şi puţin populată şi nu are nici vulcani.
Anterior, în secolul al XV-lea, se spune că s-a produs un tsunami uriaş care a “măturat” până şi un sanctuar situat pe vârful unui deal din oraşul Kamakura, situat la sud de Tokio, unde era aşezată o statuie mare de bronz a lui Budha.
În 1923, un cutremur de 7,9 grade pe scara Richter a lovit Tokyo, în urma căruia au pierit aproximativ 100.000 de oameni, majoritatea din cauza incendiilor ce s-au declanşat ulterior în gospodării şi s-au extins rapid, “înghiţind” numaidecât casele din lemn ale locuitorilor.
În 1995, o tragedie asemănătoare s-a produs în vestul Japoniei, în oraşul-port Kobe, care a fost lovit de un cutremur de 7,3 grade pe Richter. Autostrăzile şi şoselele s-au surpat, iar unele au fost întoarse, la propriu, cu dosu-n sus de unda seismică, mii de case s-au dărâmat şi o mare parte dintre cele din lemn au ars. Bilanţul victimelor tragediei de la Kobe a fost de 6.400 de morţi şi peste 400.000 de răniţi.
Zguduită des de seisme, unele mici şi imperceptibile, iar aletele devastatoare, Japonia şi-a dezvoltat un sistem de avertizare seismică şi de răspuns, atât în ce priveşte infrastructura, cât şi populaţia, în caz de dezastre.
