Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se cer pedepse maxime pentru patru kilograme de bijuterii

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 12 martie 2011 ·

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au amânat cu o săptămână pronunţarea în procesul furtului celor patru kilograme de bijuterii. În faţa judecătorilor, Nicu Ştefan Ghioc a decis să-şi recunoască fapta, urmând să beneficieze astfel de reducerea cu o treime a pedepsei care îi va fi aplicată. La polul opus, Costel Smioneasa nu a recunoscut niciuna din acuzaţiile aduse de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În aceste condiţii, Radu Doicescu, avocatul părţii vătămate din dosar, a cerut instanţei ca Simioneasa să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu executare efectivă. „În contextul în care s-a administrat un larg material probatoriu din care reiese vinovăţia inculpaţilor, mi se pare cel puţin ridicolă atitudinea inculpatului Costel Simioneasa, de a nega săvârşirea faptei. În aceste condiţii, dar şi date fiind limitele de pedeapsă, situate între 15 şi 25 de ani, vă rog să aplicaţi în cazul lui Simioneasa o pedeapsă orientată spre maximum şi cu executarea efectivă în penitenciar, astfel încât acesta să resimtă pe deplin consecinţele faptelor sale", a mai arătat Radu Doicescu. Interesant de remarcat că din prejudiciul celor patru kilograme de bijuterii

a fost recuperată cantitatea de 400 de grame şi, din câte se pare, a fost pus sechestru pe bunurile lui Costel Simioneasa, în vederea recuperării sumei de 7.000 de dolari. De precizat că Nicu Ştefan Ghioc, Costel Simioneasa, de 23 de ani, şi Ali Memet, de 23 de ani, ultimii doi din Constanţa sunt bănuiţi că pe data de 29 octombrie 2010 ar fi furat patru kilograme de bijuterii, iar ulterior percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au mai recuperat doar câteva sute de grame de bijuterii. În dosarul cauzei mai figurează ca părţi civile şi societăţile comerciale Olgun Expres şi SC Agrodelta Sireasa SA, aceasta din urmă fiind condusă de fostul senator PSD Constanţa, Traian Rece. Magistra

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 38 minute
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fostul fotbalist al lui Arsenal, a murit după o scurtă boală. Avea 54 de ani

Mediafax acum 47 minute
Fostul atacant al lui Arsenal şi Everton a murit la vârsta de 54 de ani. Confirmarea vine de la clubul Gunners: „Suntem devastaţi să aflăm că fostul nostru atacant Kevin a decedat după o scurtă boală. A fost adorat de toţi cei din echipă. Suntem cu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum 2 ore
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum 2 ore
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°