Despre mierea de albine si beneficiile ei pentru organismul uman s-au scris biblioteci intregi si inca se vor mai scrie pentru ca mierea continua sa ne uimeasca si cercetatorii ii vor descoperi noi valente.

Istoria ne spune ca mierea de albine a fost primul indulcitor pe care l-a folosit omul pentru hrana dar si pentru producerea unor bauturi alcoolice rafinate.

De la egiptenii antici si babilonieni au ramas primele marturii care descriu modul de recoltare si de folosire al mierii, ca aliment, medicament si element nelipsit in cadrul unor ritualuri.

Dupa provenienta, mierea este florala, obtinuta din prelucrarea nectarului si polenul florilor melifere, si extraflorala, cum e mierea de mana obtinuta din alte parti ale plantei.

Dupa speciile de plante din care provine, mierea este monoflora, provenita integral sau in cea mai mare parte de la o singura specie de floare, salcam, tei, floarea soarelui, rapita ori menta, si poliflora, provenita din nectarul mai multor specii. De mentionat aici, mierea din fan, in care se gaseste incorporat nectarul a peste 60 de flori.

Mierea de mana nu este obtinuta din flori ci indirect, prin intermediul unor insecte care se hranesc cu sucurile plantelor si apoi elimina surplusul de zaharuri care nu-i sunt necesare.

Albinele culegatoare aduna aceste zaharuri de pe frunzele de foioase, mai ales de stejar, sau conifere, brad, pin, molid, si le trasforma in miere, in acelasi fel cum procedeaza si cu nectarul insa, in aceasta activitate, albinele depun foarte mult efort si pierd multa energie.

Pentru organismul uman, mierea de mana are valori deosebite. Calciul si magneziul este prezent intr-o cantitate de 20 de ori mai mare decat in mierea obisnuita si organismul uman asimileaza mult mai bine aceste minerale din alimentatia naturala decat prin administrarea