Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicina alternativă, tratamentul ieftin pentru trup şi suflet

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 martie 2011 ·

Când eşti bolnav, primul lucru pe care îl faci este să îţi suni medicul de familie, pentru o programare la consultaţie. După aceea, ţi se prescrie un medicament care să îţi amelioreze suferinţa. Pe scurt, aşa funcţionează medicina convenţională. Cea alternativă, în schimb, se adresează omului ca întreg- trup, minte şi suflet, nu doar bolilor fizice.

Concret, medicina alternativă este orice abordare disponibilă de vindecare, dar care nu intră în domeniul medicinei alopate. Lista practicilor şi terapiilor alternative este destul de vastă: acupunctură, presopunctură, fitoterapie, cromoterapie, aromoterapie, meloterapie, cristaloterapie, reflexoterapie, bioenergoterapie sau homeopatie.

Acest tip de medicină nu este o "invenţie" a lumii moderne, ci are o istorie tot atât de lungă precum cea a omenirii. În România, două dintre cele mai populare practici alternative sunt bioenergoterapia şi acupunctura. De ceva timp însă, oamenii au început să se îndrepte şi spre meloterapie.

Bioenergia, terapia care echilibrează organismul uman

Bioenergoterapia este, de fapt, o echilibrare energetică a organismului. "Fiecare fiinţă vie are o strucura de energie ce nu poate fi eliminată. Terapeuţii au însă un câmp de energie care poate intra în structurile pacientului. Începe apoi o luptă de refacere, de constituire a unei structuri mai bune", a explicat pentru romanialibera.ro bioenergoterapeutul Dan Anghel.

Numărul de afecţiuni care se pot trata prin bioenergie este impresionant: mii de diagnostice. Se înregistrează rezultate spectaculoase în afecţiuni ale aparatului genital sau cardio-vascular- Anghel a reuşit chiar să vindece stenoze mitrale aortice fără operaţie.

Tratamentele pe probleme de tiroidă funcţionează, de asemenea, foarte bine: se ameliorează boala Hashimoto sau noduluii tiroideeni. În plus, se pot rezolva problemele de sterilitate primar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 2 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier județean din Arad, grav rănit de un bolovan care s-a prăbușit pe mașina lui

HotNews acum 27 minute
Un consilier judeţean din Arad, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit grav, luni seară, după ce pe autoturismul în care se afla a căzut un bolovan de pe versant, în zona localităţii Gurahonţ, el fiind luat cu elicopterul pentru a fi dus la spital, in

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 2 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 3 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 4 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

George Tuță, despre Clotilde Armand: Se laudă în 4 ani de zile cu o GROAPĂ pe care o sapă acuma într-un cartier din nordul Capitalei

Gandul acum o ora
George Tuță, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 1, a declarat pentru reporterii Gândul.ro că actualul primar al sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reușit să sape nici măcar o groapă pentru a construi o școală în sector, în condițiile în care

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum 3 ore
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 2 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 2 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Meteo: Vremea se încălzește semnificativ în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi peste cele normale

HotNews acum 4 ore
Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate at

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°