Cu tot renumele de „prinţ alpinist”, Alexandru Bibescu a fost un timid. O dovedesc poeziile şi notele sale de călătorie, încărcate de o emoţie puţin obişnuită, astăzi, la mai mult de 100 de ani de la moarte.
Alexandru, fiul mezin al prinţului Gheorghe Dimitrie Bibescu, s-a născut în 1841 la Bucureşti. A fost deputat şi ministru.
Căsătorit cu Elena Kostaki Epureanu, figură marcantă a muzicii, Alexandru a lăsat prea puţine amintiri din epoca franceză. Printre cele mai valoroase ne par azi notele de călătorie adunate într-un volum publicat în 1888 la Grenoble: „Delphiniana”. Notele – în fapt, câteva scrisori literare adresate lui Xavier Drevet, directorul ziarului Le Dauphiné, acoperă perioada 1875-1887, când prinţul îşi petrecea verile la Uriel les Bains, minuscula staţiune balneo din apropiere de Grenoble. În anii aceia, la noi, Eminescu citea, în cenaclu, Luceafarul, iar regele Carol I începea construcţia Castelului Peleş. Pentru zveltul şi romanticul prinţ român hrănit cu poezie la şcoala lui Lamartine, călătoriile aveau să devină o nobilă ocupaţie; zona de explorare predilectă era chiar Dauphiné, provincie din sud-estul Franţei care a aparţinut, în istorie, fiilor moştenitori ai tronului: „Delfinii”.
Pe de o parte, însemnările de călătorie ale prinţului Alexandru Bibescu seamănă izbitor cu literatura turistică de astăzi. Găsim informaţii abundente despre traseele montane, despre cazare şi masă, despre mijloacele de transport. Sunt multe sugestii adresate Societăţii Turiştilor din Dauphiné de a sprijini construirea unor poduri şi parapete acolo unde călătorul simte nevoia, dar şi îndemnuri către autorităţi să ajute material dezvoltarea turismului în zonă prin investiţii pe termen lung. E frumos pasajul în care spune că el, un străin, încearcă să facă ceva bun pentru Franţa, angajându-se personal la o cotizaţie de sprijin pe viaţă. Prinţul n-a
