Cel puţin şapte manifestanţi au fost împuşcaţi mortal, iar alte câteva sute au fost răniţi, sâmbătă, în cursul confruntărilor între protestatari şi forţele de ordine din Yemen, informează Mediafax.
Potrivit martorilor, sute de manifestanţi au fost răniţi după ce poliţia ar fi utilizat gaze toxice. Autorităţile susţin că au utilizat doar gaze lacrimogene.
Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a denunţat utilizarea excesivă a forţei de către poliţie.
Violenţele au continuat duminică, când zeci de manifestanţi au fost răniţi la Sanaa în confruntări cu susţinători ai regimului.
Ciocnirile au început în momentul în care susţinători ai Congresului Popular General (CPG - partidul prezidenţial) au atacat protestatarii.
Aflat la putere de 32 de ani, Ali Abdallah Saleh, un aliat al Washingtonului, a multiplicat în ultima vreme gesturile pentru calmarea situaţiei, pe fondul protestelor cauzate de sărăcie şi de rata ridicată a şomajului.
La Aden, patru manifestanţi au fost ucişi în confruntările care au avut loc în cursul nopţii, în timpul cărora sediul unei secţii de poliţie a fost incendiat.
Cel puţin şapte manifestanţi au fost împuşcaţi mortal, iar alte câteva sute au fost răniţi, sâmbătă, în cursul confruntărilor între protestatari şi forţele de ordine din Yemen, informează Mediafax.
Potrivit martorilor, sute de manifestanţi au fost răniţi după ce poliţia ar fi utilizat gaze toxice. Autorităţile susţin că au utilizat doar gaze lacrimogene.
Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a denunţat utilizarea excesivă a forţei de către poliţie.
Violenţele au continuat duminică, când zeci de manifestanţi au fost răniţi la Sanaa în confruntări cu susţinători ai regimului.
Ciocnirile au început în momentul în care susţinători ai Congresului Popular General (CPG - partidul prezidenţial) au atacat protestatarii.
Aflat la putere