Spunea un profesor ca testul cel mai bun de a-i evalua cuiva calitatea este sa-l observi cum reactioneaza la proba succesului. Perfect adevarat. Examenele sustinute de politicienii romani postdecembristi s-au soldat, in cel mai bun caz, cu calificative mediocre acordate adeseori cu indulgenta.
Aceasta ingaduinta si-ar fi atras suportul justificativ in zorii Romaniei reincarnate, dar nu pe o perioada mai lunga de sapte-opt ani. Circumstantele atenuante tineau de necunostinta maselor, care s-au vazut postate pe un taram democratizat abrupt, dar fara harta si busola.
Noua situatie l-a pus pe roman in postura de a se trezi prea rapid cu fecioara libertatii in brate pentru a mai fi capabil de o reactie normala. Maturizarea lui politica, fapt dovedit, este un proces lent, anevoios si dependent in mare parte de lucruri in care nu se poate implica pentru ca nu le pricepe. Ce-i drept, nici nu-si da toata silinta.
Revenind la cei care si-au asumat tinute de prim-solisti, este imposibil de reperat vreunul capabil sa fi inteles ca gloria ramane un venin ce trebuie luat in doze infime.
Ion Iliescu a experimentat, obligat de circumstante, altoiul perestroikist pe butasul democratic impus. A rezultat noul mr. Hyde liberschimbist. Degraba lepadator al vestonului de activist in favoarea caftanului de capitalist travestit. Liber cugetatorul nu a reusit sa-si educe cobaii in virtutea crezului sau proletcultist ca saracia si curatenia sufleteasca sunt calitati consensuale.
Asa s-a nascut baroniferul. Un vertebrat hulpav, sociabil in propriu-i regn, obedient masculului alfa si deosebit de prolific. Perfect adaptabil in musuroiul politic, poate fi lesne observat in mai toate functiile cu creasta.
A urmat specialistul in rock metamorfic. Emil Constantinescu si-a propus sa redea stralucirea pepitelor taraniste inhumate,