Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost achitat

Publicat in Cotidianul, luni 14 martie 2011 ·

Liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, judecat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor, trafic de minori, a fost achitat, luni, de Curtea de Apel Alba Iulia, decizia nefiind definitivă şi putând fi atacată cu recurs la ICCJ.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, luni, pentru Mediafax, că instanţa a respins apelul declarat de Parchetul Tribunalului Sibiu împotriva sentinţei penale date de Tribunalul Sibiu în 23 aprilie 2010 prin care liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost achitat.

"Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile", a spus Cosmin Muntean.

Recursul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, judecat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor, trafic de minori, a fost achitat, în 23 aprilie 2010, de Tribunalul Sibiu, la cinci ani de la debutul procesului.

Potrivit unui comunicat de presă transmis atunci de Tribunalul Sibiu, Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru o parte din infracţiunile pentru care a fost judecat, respectiv perversiune sexuală în formă continuată, două infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de minori.

Instanţa a dispus încetarea procesului pentru alte infracţiuni, respectiv corupţie sexuală, act sexual cu un minor, ambele în formă continuată, şi trecerea frauduloasă a frontierei României, "ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale".

Dosarul în care Bivolaru a fost judecat a fost strămutat la Tribunalul Sibiu în 13 ianuarie 2005 de la Tribunalul Bucureşti - Secţia Penală, la cererea inculpatului.

În acest dosar au mai fost judecate două persoane, Farkas Ferenc Zsolt şi Farca

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum o ora
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Opt soldați israelieni, morți într-o explozie la Rafah, sudul Fâșiei Gaza

Ziare.com acum 26 minute
Opt soldaţi israelieni au murit, sâmbătă dimineaţă, 15 iunie. într-o explozie în sudul Fâşiei Gaza, la Rafah, potrivit IDF. Acesta este cel mai devastator incident în Fâşia Gaza de după luna ianuarie, relatează The Times of Israel. Doar unul dintre

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum 2 ore
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum o ora
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 5 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum o ora
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°