A cucerit zeci de medalii la competiţii naţionale şi internaţionale de taekwondo, fiind selecţionată în lotul României pentru Campionatul European de Juniori din Cipru.
Iulia Jaba a pătruns în lumea sportului în urmă cu opt ani, atunci când a început să practice gimnastică în cadrul Clubului Copiilor din Botoşani, oraşul natal.
Deşi avea performanţe notabile alături de echipă, a luat decizia de a se orienta către artele marţiale, în 2008 devenind una dintre sportivele legitimate la Clublu Addras Taekwondo din Focşani.
Sub îndrumarea antrenorului Adrian Dochioiu a reuşit să facă progrese substanţiale, cucerind medalii la competiţii naţionale şi internaţionale.
„Domnul antrenor se dedică foarte mult pregătirii noastre, oferindu-ne, prin intermediul stagiilor pe care le organizează în cadrul clubului, oportunitataea de a cunoaşte adevăraţi maeştri ai artelor marţiale", spune sportiva.
În palmaresul Iuliei se numără trei medalii de argint obţinute la „Cupa Hârşova", „Cupa României" din Braşov şi „Cupa Vrancea", participarea la „Campionatul Balcanic" din Bucureşti aducându-i un loc trei. Peste hotare, a luat aurul la „Bulgaria Open", concurs desfăşurat la Sofia, învingând şi oponenţi puternici din Croaţia în cadrul competiţiei „Karlovac Open", unde s-a clasat pe a treia poziţie a podiumului.
De asemenea, în luna decembrie a anului trecut a făcut parte din Lotul Reprezentativ al României pentru Balcaniadă.
Membră a lotului naţional
Iulia a păşit cu brio şi în 2011, ocupând locul doi la „Ilyo Open Cup" din Bistriţa şi fiind selecţionată în Lotul naţional al României de Taekwondo pentru Campionatul European de Juniori de la Paphos - Cipru, ce va avea loc în perioada 6 - 9 octombrie.
"Practicarea artei marţiale coreene, considerată a fi una din cele mai puternice componente tradiţionale ale acestui popor, m-a ajutat să-mi d