Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil = 120.000 de lire pe an pentru o reţea de hoţi de buzunare din Anglia

Publicat in Romania Libera, luni 14 martie 2011 ·

Un singur copil poate aduce unei reţele de hoţi de buzunare din Anglia câştiguri de 120.000 de lire pe an, aceştia fiind instruiţi să fure bani şi bunuri din magazine şi din genţile oamenilor de pe stradă, pentru că nu pot fi puşi sub acuzare, relatează Daily Mail, citat de Mediafax.

Mulţi dintre copiii recrutaţi de grupările infracţionale au fost aduşi în Marea Britanie din Europa de Est, Africa sau Asia, dar unii sunt şi britanici. Ei sunt duşi din oraş în oraş, în toată ţara, pentru a comite infracţiuni.

Membrii reţelei le arată acestora ce şi cum să fure, iar pentru că majoritatea au sub zece ani, nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele lor nici dacă sunt prinşi în flagrant delict.

Într-o încercare de a destructura astfel de reţele, poliţiştii din Peterborough au făcut publice înregistrări CCTV ce arată membri ai unei reţele în acţiune. Într-una dintre înregistrări, o femeie îi arată unui copil un parfum, într-un magazin, după care pleacă. La scurt timp după, copilul ia parfumul şi îl strecoară în geanta femeii.

Potrivit datelor Europol, un copil poate aduce unei reţele câştiguri de 120.000 de lire sterline.

Totodată, potrivit datelor oficiale, numai în Peterborough, în perioada decembrie 2009-august 2010 au fost depistate patru astfel de grupări. Una dintre aceste grupări era formată din 15 români.

Centrul Împotriva Exploatării şi pentru Protecţia Online a Copiilor a recunoscut că astfel de reţele sunt bine stabilite în Marea Britanie, însă fenomenul copiilor de vârste fragede puşi să fure este relativ nou.

Un singur copil poate aduce unei reţele de hoţi de buzunare din Anglia câştiguri de 120.000 de lire pe an, aceştia fiind instruiţi să fure bani şi bunuri din magazine şi din genţile oamenilor de pe stradă, pentru că nu pot fi puşi sub acuzare, relatează Daily Mail, citat de Mediafax.

Mulţi dintre copiii recrut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 8 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 6 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 7 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 8 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum 31 minute
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 6 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 6 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 7 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

14°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°