La 17 ani, Larisa Madar ştie că alegerea unei cariere nu este nici pe departe floare la ureche. Mai ales atunci când are o puzderie de opţiuni. E sigură că nu-şi doreşte o carieră în modeling, deşi este o obişnuită a podiumurilor, şi nici una ca handbalistă, sport pe care l-a practicat până nu demult.
În capul listei de preferinţe, adolescenta şi-a propus să devină agent de poliţie sau actriţă de telenovele. Şi, oricât ar fi de diferite cele două variante, de pe acum e sigură că, indiferent ce ar alege, nu va da greş.
Trădată de antrenor
Defilează pe pasarelă ca şi cum ar fi făcut asta de mică. Dar nu modelingul a fost pasiunea ei, ci handbalul, sport pe care l-a practicat încă din clasa a V-a. "Eram bună la orele de educaţie fizică, iar sportul acesta l-am ales fiindcă mi s-a potrivit cel mai bine", spune Larisa.
După câţiva ani petrecuţi la o echipă de junioare din Oradea, s-a transferat la Bistriţa. "Jucam la junioare II în campionatul interjudeţean, dar m-am lăsat după un an", recunoaşte blonda. Asta nu pentru că nu i-ar mai fi plăcut, ci fiindcă antrenorul de la club a făcut-o să rateze selecţionarea la lotul naţional. "Am fost aleasă la lot, dar antrenorul de la club nu mi-a spus, deoarece asta ar fi însemnat să lipsesc de la meciurile echipei din Bistriţa, ceea ce nu-i convenea. Când am aflat mi-am făcut bagajele şi m-am întors acasă", spune Larisa, care e acum în clasa a XI-a la Liceul Aurel Lazăr, profilul filologie bilingv-engleză.
Atrasă de telenovele
Viitoarea carieră a Larisei rămâne încă sub semnul întrebării, căci opţiunile tinerei sunt cât se poate de diferite. Una dintre ele ar fi aceea de a îmbrăca uniforma de poliţistă, dar mai degrabă e înclinată spre o viaţă de artistă. "Mă gândesc să dau la Actorie în Bucureşti, pentru că vreau să joc în telenovele. Pe scena unui teatru aş avea prea multe emoţii...", zice licea