Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu se gândeşte să demisioneze în 2012

Publicat in Jurnalul, marți 15 martie 2011 ·

Foto: Dragoş Savu / Jurnalul Naţional Preşedintele Traian Băsescu a anunţat aseară, la TVR 1, că se gândeşte să îşi dea demisia anul viitor, pentru ca alegerile parlamentare să fie din nou cuplate cu cele prezidenţiale. Băsescu a spus că este dispus să-şi scurteze mandatul său dacă există consens politic în direcţia mo­di­fi­cării Constituţiei, astfel încât să se recupleze ale­gerile prezidenţiale cu cele parlamentare. Bă­sescu a explicat că va propune ca re­vizuirea Constituţiei să prevadă revenirea la un mandat de patru ani pentru şeful statului. El a militat pentru o soluţie de recuplare a ale­ge­rilor prezi­den­ţiale cu cele parlamentare, mai ales din ra­ţiuni economice. În acest context, pre­şedintele a precizat că, dacă s-ar găsi un consens cu toate partidele politice, are toată disponibilitatea de a găsi şi o „formulă practică”.

„Inclusiv scurtarea mandatului meu, dacă asta convenim, de ce nu?”, a arătat Traian Băsescu. El a insistat că, dacă această soluţie va fi convenită, atunci renunţarea la o parte din mandat nu i se pare „o pierdere”, ci, dimpotrivă, „un câştig”. Asta dacă nu se va răzgândi iarăşi ca în 2007, când promisese că va demisiona la cinci minute după ce Parlamentul va adopta suspendarea sa din funcţie.

Până la demisie, Băsescu, autodeclarat „analist politic într-ale PDL-ului”, a împărţit apele pentru alegerile democrat-liberalilor, spunând că îl susţine pe Boc şi nu îl doreşte pe Blaga la şefia partidului, deşi l-a apărat pe acesta, arătând că acuzaţiile sindicalistului Vasile Lincu la adresa lui „sunt ridicole”.

Blaga însă, a arătat preşedintele, ca toţi adversarii săi, este unealta mogulilor, având în vedere că televiziunile „mogulilor” s-au angajat în competiţia internă din PDL, dovedind o „slăbiciune” pentru unul dintre candidaţi, fapt care dăunează partidului. „Este clar că cele două televiziuni ale mogulilor sunt angaj

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 32 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

VIDEO Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

Mediafax acum 20 minute
Tragedia s-a întâmplat în nordul Mexicului, în timpul unui miting electoral pentru alegerile prezidenţiale al candidatului partidului de opoziţie dat de partidul Movimiento Ciudadanos, Jorge lvarez Maynez. Cortul electoral s-a prăbuşit, probabil din

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Coreea de Sud anunţă un plan de sprijin de 17,5 miliarde de euro pentru industria semiconductorilor. Un "mega-cluster de semiconductori" construit la periferia Seulului va deveni cel mai mare complex de producţie de semiconductori din lume

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunţat joi un nou plan de sprijin în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru a consolida industria de semiconductori a ţării, un sector strategic aflat în centrul unei bătălii mondiale, relatează

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 25 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°