Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda: Declaraţia lui Băsescu, eroare de calcul

Publicat in Jurnalul, marți 15 martie 2011 ·

Declaraţia făcută de preşedintele Traian Băsescu la TVR luni seara privind disponibilitatea sa de a renunţa la un an de mandat prezidenţial dacă se acceptă modificarea Constituţiei pentru resimultaneizarea alegerilor parlamentare şI prezidenţiale a fost demontată la nivel logic de către europarlamentarul Cristian Preda. Într-o postare pe blogul personal, Cristian Preda semnalează “eroarea de calcul” a preşedintelui Băsescu, având în vedere că între cele două tipuri de scrutin sunt doi ani diferenţă, şi nu unul, aşa cum s-ar susţine logic declaraţia preşedintelui. “Preşedintele a susţinut ieri că e gata să renunţe la un an de mandat pentru ca alegerile legislative viitoare să se ţină simultan cu cele pentru Cotroceni, dacă se revine la un mandat prezidenţial de patru ani, ca parte a reformei constituţionale. Numai că mandatul actual al lui Traian Băsescu se termină în decembrie 2014, iar legislativele ar trebui să se ţină în noiembrie 2012. Între cele două alegeri sunt, deci, doi ani, nu unul. Dincolo de eroarea de calcul, nu mi se pare că o asemenea negociere ar trebui avută în vedere”, scrie Preda. Europarlamentarul spune însă că nici suprapunerea celor două tipuri de scrutin nu-i suficientă dacă nu se schimbă şi tipul de regim politic, fie în unul parlamentar, în care preşedintele să fie ales de către Parlament, fie în unul prezidenţial, în care şeful statului să aibă atribuţii mărite. Altfel, conchide Cristian Preda, “vom rămâne blocaţi în ambiguităţile de azi şi cu speranţa că orice criză e salvată de Curtea Constituţională”.

În afară de Cristian Preda, toţi ceilalţi politicieni PDL care au comentat afirmaţia şefului statului s-au declarat de acord cu ea, invocând cheltuielile ocazionate de alegeri atât de dese, Elena Udrea mergând chiar mai departe şi acuzând PSD că a introdus prevederea constituţională privind mandatul prezidenţial de 5 ani în speranţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 43 minute
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum o ora
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Rafila: O reţea de centre de adicţie pentru copii, prioritate a Ministerului Sănatăţii

Mediafax acum 2 ore
„Participarea autorităţilor locale la acest proiect este esenţială şi vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi primarului oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, pentru deschiderea şi implicare

Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Dedeman, în continuare în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după explozia de la Dedeman Botoşani în continuare în stare gravă. Au nevoie în continuare fr oxigenoterapie cu presiune crescută.

Comercianții, obligați să accepte plata cu cardul. Iată câți bani puteți „scoate” la POS în magazine

Ziua Constanta acum 3 ore
Legea 406/2023 care reglementează cardurile bancare și plata cu cardul la comercianți, conținând prevederi și pentru avansuri cash din magazine, intră în vigoare duminică, 16 iunie, conform Adevărul. „Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art

Curtea Penală Internaţională cercetează atacurile cibernetice din Ucraina ca fiind posibile crime de război - surse

News.ro acum 2 ore
Procurorii de la Curtea Penală Internaţională (CPI) investighează presupusele atacuri cibernetice ruseşti asupra infrastructurii civile ucrainene ca posibile crime de război, au declarat patru surse care cunosc acest caz, pentru Reuters. Aceasta est

Vremea

București
acum

26°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°