Groapa neasfaltata strada Pacii• Minciuni grosolane din partea sefilor primariei • Strazile raportate a fi plombate duminica aratau ieri ca dupa razboi, pentru ca nici un echipaj al Citadin nu trecuse prin zona • Reporterii BUNA ZIUA IASI au verificat fiecare strada despre care sefii primariei spusesera ca va fi asfaltata la sfarsitul saptamanii trecute • Pe langa faptul ca nu a fost turnata nici o lopata de asfalt, oficialii din Palatul Roznovanu mai si mint cu nerusinare • Ei sustin ca graficul de asfaltare a fost respectat, cu toate ca imaginile surprinse demonstreaza contrariul • Mai mult, ieri, doua echipaje ale Citadin au incurcat traficul in doua dintre cele mai aglomerate zone ale orasului
Un experiment efectuat ieri de reporterii BUNA ZIUA IASI a aratat, daca mai era nevoie, ca asfaltarile din municipiu se fac in cea mai mare bataie de joc. Desi au anuntat cu mare fast grafice de asfaltare, exact ca pe vremea comunismului, acestea au fost intocmite doar pentru ochii sefilor din primarie. O verificare sumara a mai multor strazi din municipiu, programate a fi plombate la sfarsitul saptamanii trecute, a aratat, de fapt, ca muncitorii Citadin SA nici nu au calcat pe acolo. Desi oficialii primariei sustin contrariul, imaginile surprinse ieri pe respectivele artere arata o sumedenie de gropi neastupate.
Sapte strazi vizate - gropi cu nemiluita
Experimentul a fost efectuat in cartierele Ticau, Mircea cel Batran si Nicolina, unde muncitorii Citadin trebuiau sa plombeze, conform graficului raportat la primarie. Au fost, astfel, verificate strazile Cerna, Aleea Mircea cel Batran, Pacii, Cerchez, Savescu, Pantelimon Halipa, Bradului si Ciresica. Acestea trebuiau sa fie reparate din cauza interventiilor ApaVital SA.
Ieri dimineata, o groapa de aproape doi metri patrati de pe strada Cerchez, semnalizata in bataie de joc cu o