Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trebuie forţate acum alegerile parlamentare anticipate

Publicat in Cotidianul, marți 15 martie 2011 ·

E greu de crezut că e posibil să se întâmple într-o ţară europeană, preşedintele Traian Băsescu continuă să fie preocupat numai de viitorul lui şi de salvarea PDL (anticonstituţional, neechidistant, habar nu are că e un preşedinte al tuturor românilor şi partidelor, îndeosebi al celor din opoziţie, majoritari, nu numai al fracţiunii minoritare care-l susţine). Urmăriţi cât de jos s-a pretat: Băsescu a participat la reuniunea (pe care el a convocat-o) liderilor judeţeni ai PDL - în ideea că trebuie găsită o soluţie să fie salvat PDL la alegerile de anul viitor! Pentru asta e gata să sacrifice România. Dacă până acum n-am înţeles, după ce a promovat sintagma unui premier tehnocrat, lumea a luat seama că Băsescu nu încearcă să reabiliteze România, ci vrea să salveze PDL - premierul tehnocrat (cu guvern pe măsură) având misiunea să distragă atenţia de la guvernarea catastrofală a lui Emil Boc din decembrie 2008 încoace. Şi ar fi timp să se uite de aici înainte ce a fost până acum: până la alegerile parlamentare din toamna anului viitor, guvernarea Boc poate fi spălată şi uscată, mizând pe mintea scurtă a românilor. Tot ce face Băsescu are legătură numai cu viitorul PDL, nu cu viitorul României. Vrea un premier tehnocrat care să-i cânte în strună, să compromită şi ultima şansă de reabilitare a României (să nu uităm că începem să plătim ratele la împrumutul de 20 miliarde de euro; nici nu ne mai gândim la deficitul la bugetul asigurărilor sociale; e culmea, apropo de acest deficit, Boc anunţă pensionarii că le vor creşte pensiile în anul electoral 2012!), şi un preşedinte al PDL care să-i stea la picioare, adică Boc. Lasă că nu ştie nimeni ce tehnocraţi vor trimite la guvern PDL-UDMR-UNPR, e de tot hazul. Băsescu îi consideră bătuţi în cap pe românii care vor veni să voteze în 2012, dacă-şi imaginează că li se vor ierta guvernanţilor sărăcirea programatică (prin creşt

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum o ora
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum o ora
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum 55 minute
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Trafic feroviar blocat în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, luni seară, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată. Un tren este oprit temporar. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un copac lov

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum o ora
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 4 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 2 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 4 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°